PressCode

ANPC a amânat pentru 15 martie 2023  introducerea măsurii prin care sunt detaliate informațiile din meniurile restaurantelor

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amânat pentru 15 martie 2023 termenul până la care restaurantele trebuie să oferte informaţii detaliate din meniuri, în urma consultărilor cu reprezentanții din HoReCa. Iniţial, decizia urma să intre în vigoare în decembrie.

“Prevederile actului administrativ se referă la completarea listelor meniu din restaurante sau locaţii de alimentaţie publică, precum şi adăugarea, pe site-urile operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, a detaliilor referitoare la ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate. Decizia de amânare a termenului de afişare a acestor informaţii în listele meniu fizice sau virtuale a fost luată pentru a da timpul necesar operatorilor economici să pregătească elementele corecţiilor de informare, prevăzute în Ordin cu atenţie şi rigurozitate”, a transmis ANPC într-un comunicat de presă.

Citește și