PressCode

România a pierdut 1,1 milioane de locuitori, iar numărul femeilor cu studii superioare este mai ridicat decât cel al bărbaților

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor, publicate de Institutul Național de Statistică,  dezvăluie că suntem mai puțini și mai bătrâni.

România are o populație rezidentă de 19.053.815 persoane. Față de populația rezidentă înregistrată la recensământul precedent (2011), România a pierdut 1,1 milioane locuitori.  

Din cele 3.056.898 de persoane care au absolvit studii superioare, 1.695.185 sunt femei, iar 1.361.713 sunt bărbați.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă (recensământul din 2011), remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste). Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (RPL 2021) comparativ cu 101,8 (RPL 2011).

În ceea ce privește structura populației pe stări civile, aproape jumătate din populația rezidentă (47,9%) cuprinde persoane care au starea civilă legală de căsătorit(ă). Sunt căsătoriți 4.495,5 mii bărbați și 4.629,7 mii femei. Două persoane din 5 nu au fost niciodată căsătorite, iar persoanele văduve reprezintă 5,2% din totalul populației rezidente.

După statutul activității curente, populația activă este de 8.185,0 mii persoane, fiind compusă din 7.689,0 mii persoane ocupate și din 496,1 mii șomeri. Populația inactivă cuprinde 10.868,8 mii persoane din care pensionarii și beneficiarii de ajutor social reprezentă două cincimi (39,5%), iar elevii și studenții aproape o treime (32,0%).

Datele complete și finale vor fi făcute publice, etapizat, începând cu luna mai a anului viitor și până la finalul anului 2023.

RPL2021 a fost al 13-lea recensământ din istorie și primul din România organizat integral în format digital. Întregul proces al colectării datelor s-a desfășurat cu asigurarea confidențialității și protecției depline a informațiilor.

Sursa foto: INS, pagina Facebook

Citește și