Săptămâna a început cu vești bune pentru iubitorii de cultură din Constanța, care au timp liber la dispoziție: pe 24 ianuarie, zi liberă nelucrătoare (Unirea Principatelor Române), muzeele se pot vizita gratuit.
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa așteaptă publicul să-i treacă pragul, între orele 09.00-17.00, pentru a vizita expoziţia de bază de la sediul central din Piaţa Ovidiu nr. 12, Complexul arheologic Histria, Complexul muzeal Tropaeum Traiani Adamclisi, Muzeul Carsium Hârşova și Complexul arheologic Capidava.
Și Muzeul de Artă Constanța oferă publicului acces gratuit, pe 24 ianuarie, în intervalul 09.00-17.00, pentru a vizita expozițiile permanentă și temporare, precum și secțiile sale: Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” și Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă” Topalu.
De asemenea, de Ziua Unirii Principatelor Române, Muzeul Național al Marinei Române organizează Ziua Porților Deschise, în intervalul orar 10.00-16.00, prilej cu care poate fi vizitată atât expoziția permanentă, cât și expoziția foto-documentară „Marina Regală a României în cel de-Al Doilea Război Mondial”.
Muzeele mai pot fi vizitate, plătind bilet, de această dată, și în timpul săptămânii, inclusiv duminica.
Opțiunile de timp liber și activități culturale nu se opresc aici. La final de săptămână, în ultimul weekend al lunii ianuarie, teatrele constănțene își așteaptă spectatorii mai mari sau mai mici în sălile de spectacole.
Teatrul de Stat Constanța invită publicul în sediul care i-a aparținut odinioară, unde acum își desfășoară activitatea Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“. Aici, în sala închiriată se vor juca două reprezentații ale unei coproducții intrernaționale: „Prometeu ‘22”, joi, 26 ianuarie și vineri, 27 ianuarie, de la ora 19.00.
Spectacolul „Prometeu ‘22”, după o tragedie antică a lui Eschil, este pus în scenă de Tompa Gabor și este realizat de trei teatre, în coproducție: Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul Național de Dramă din Ljubljana.
În acest spectacol, actorii vorbesc în română, engleză, maghiară și slovenă, dar organizatorii vor asigura supratitrare în limba română.
Alături de actorii din Cluj și de colegii sloveni vor juca și cinci actori din Constanța: Cătălina Mihai, Ecaterina Lupu, Dana Dumitrescu, Mirela Pană și Florin Aioane.
Regizor secund este managerul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn. Scenografia este semnată de Carmencita Brojboiu, născută la constănțeancă, dar care și-a legat activitatea, în mod special, de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.
Până acum, spectacolul „Prometeu ‘22” s-a jucat la Cluj, în Slovenia, la Ljubljana, iar în luna februarie va participa la festivalul de teatru de la Porto, Portugalia, alte două reprezentații fiind programate în iunie, în Ungaria.
Pentru ultimul spectacol al lunii Gerar, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” a ales un titlu care trimite cu gândul la povești și fulgi de nea: „Crăiasa zăpezii”. Spectacolul de balet, inspirat de celebra poveste omonimă a lui Hans Chirsrian Andersen, este programat duminică, 29 ianuarie, de la ora 18.30.
Pe muzica lui Jean Sibelius și Edvard Grieg, vor evolua în pași de dans, alături de Ansamblul de Balet al Teatrului „Oleg Danovski“, soliștii: Cătălina Iliescu – debut, Adrian Mihaiu, Ioana Crețu – debut, Tomonori Sekiguchi – debut, Yuria Soeta, Bogdan Bîrsănescu, Hana Okudaira – debut, Daia Kashiwaba, Dalia Millian Gonzales – debut, Oana Dincă – debut, Mayura Takase, Keito Shimomura și Alexandros Karampatsakis.
Regia, coregrafia și libretul sunt semnate de Horaţiu Cherecheş, iar scenografia este creată de Natalia Kornilova. Asistent de coregrafie este Monica Cherecheş.
Biletele pot fi achiziționate online și de la agenția Teatrului.
Și Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” își așteaptă publicul în sala de spectacole.
Pentru că sâmbătă se împlinesc 20 de ani de la înființarea acestei instituții, sub forma care se prezintă acum, pe 28 ianuarie, cu „ușile închise”, într-un cadru restrâns, se va juca spectacolul „Prețul demnității”, în regia actorului Lică Gherghilescu, cel care a condus timp de 17 ani destinele instituției de cultură.
„Evenimentul se va desfășura în familia teatrului, alături de invitați și colegi, iar pe publicul spectator îl așteptăm să vizioneze spectacolul în săptămânile ce urmează“, au anunțat reprezentanții instituției de cultură.
Duminică, 29 ianuarie, de la ora 10.30, micii spectatori cu vârste cuprinse între trei și nouă ani, sunt invitați să urmărească întâmplările prin care trece „Pisica doldora de bani și nepoții ei orfani”, adaptare după S. Marsak, un spectacol realizat de Mc Ranin și Lică Gherghilescu. Muzica este semnată de Dumitru Lupu. Din distribuție fac parte: Rovena Paraschivoi, Ion Ciolan, Andrei Stroescu, Daniel Minciună, Claudia Brădescu, Alina Manțu, Tiberiu Roșu și Clara Ghiuvelechian.
Biletele pentru acest spectacol se pot achiziționa de la casieria teatrului.