PressCode

Galați. Strada Domnească se închide parțial

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

În perioada 6 – 8 octombrie, strada Domnească din Galați va fi închisă circulației autovehiculelor, pe tronsonul cuprins între str. Brăilei și str. Navelor, cu prilejul evenimentului „Târgul meșterilor populari”.  

Pe durata blocării tronsonului, conducătorii autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mică de 3,5 tone au la dispoziție următoarele rute alternative:

1. Str. Portului – str. Navelor – str. Egalității – str. Fraternității – str. Domnească;

2. Str. Brăilei – str. Traian – bdul. Marea Unire – str. Portului.

Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, conducătorii auto sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită și să evite parcarea autovehiculelor în perioada menționată pe tronsonul de stradă destinat circulației pietonale.

Vor surveni următoarele modificări în programul de transport:

– traseele de autobuz 10 (Micro 19 – Damen), 24 (Shopping City – Damen) și 34 (Micro 13B – Intfor), de la Potcoava de Aur vor fi deviate pe str. Prelungirea Traian – bdul Marea Unire – str. Portului, atât la tur, cât și la retur; la retur vor asigura și stația “Centru”;

– autobuzele care deservesc traseul 15 (Piața Centrală – Gara CFR) vor circula deviat pe traseul: Piața Centrală – str. Traian – str. Brăilei – Potcoava de Aur – str. Brăilei – str. Prelungirea Traian – bdul Marea Unire – str. Portului – str. George Enescu – str. Dogăriei – str. Gării – Gara CFR și retur pe str. Gării – str. Dogăriei – str. George Enescu – str. Portului – bdul Marea Unire – str. Prelungirea Traian – str. Brăilei – str. Domnească – str. Eroilor – str. Traian – Piața Centrală.

În această perioadă, stațiile „Spicu” vor fi suspendate.

Citește și