PressCode

 Interzis la pescuit. Cotele Dunării au coborât sub 50 cm la Tulcea

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Cotele Dunării la Tulcea au coborât sub 50 cm și tendința este în scădere anunță Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), avertizând că  pescuitul cu setci este interzis.

Întrucât apele au scăzut foarte mult, intră în vigoare prevederile articolului 10 punctul 4 din Ordinul nr. 10/235  privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2023,respectiv „Se interzice folosirea năvoadelor pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, complexul Razim-Sinoie și în celelalte lacuri litorale, în perioada 1 aprilie-30 septembrie inclusiv și când cota Dunării la Tulcea este sub 100 cm și a setcilor când cota fluviului Dunărea, în dreptul localității Tulcea, este sub 50 cm”, se arată în informarea ARBDD.

 Începând cu data de 14 octombrie 2023, ora 0.00, se aplică prevederile articolului ante-menționat astfel încât toți pescarii trebuie să extragă, în termenul prevăzut, uneltele de pescuit ce urmează a fi interzise.   

 Utilizarea uneltelor de pescuit de tip setcă va fi reluată imediat ce cotele apelor Dunării la Tulcea se vor ridica peste nivelul de 50 cm.

ARBDD va comunica informații privind evoluția cotelor Dunării.  

Citește și