PressCode

CNAS încurajează prevenția. Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lista serviciilor de care pot beneficia, gratuit, persoanele cu vârsta peste 40 de ani a fost prezentată de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adrei Baciu.

Pentru această categorie de vârstă, se decontează până la 3 consultații pe an ce pot fi acordate într-un interval de maxim 6 luni consecutive pentru:

  • Evaluarea și monitorizarea stilului de viață
  • Evaluarea riscului cardiovascular (tensiune arterială, colesterol, glicemie)
  • Evaluarea riscului oncologic
  • Evaluarea riscului de boală cronică de rinichi
  • Evaluarea riscului privind sănătatea mintală
  • Evaluarea riscului privind sănătatea reproducerii
  • Evaluarea riscului de melanom malign

În cadrul consultaţiilor preventive, asiguraţii asimptomatici cu vârsta de peste 40 de ani, cu factori de risc modificabili, beneficiază anual de analize de laborator, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie, dacă în anul în care se acordă consultaţii preventive de evaluare a riscului individual, nu au efectuat aceste investigaţii.

Peste 80% dintre analizele de laborator făcute în urma consultațiilor de prevenție în trimestrul 2 al anului, pentru această categorie de vârstă, au fost cele pentru detectarea cancerului la prostată. Este vorba despre o analiză care poate fi făcută gratuit la această categorie de vârstă, la recomandarea medicului de familie.

Investigațiile care se recomandă sunt:

  • Hemoleucogramă completă
  • VSH
  • Glicemie
  • Colesterol seric total
  • LDL cholesterol
  • Creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată – RFGe
  • PSA la barbate
  • TGO
  • TGP
  • determinarea raportului albumină/creatinină urinară
  • senologie imagistică la femei (mamografie)
  • examen Babeş-Papanicolau la 2 ani la femei simptomatice
  • TSH şi FT4 la femei

“Prevenția este calea către o viață sănătoasă și lungă. Să iți iei două trei ore și pentru o simplă consultație de evaluare a riscurilor tale de sănătate poate fi cea mai valoroasă decizie pe care o iei. Cu atât mai important atunci când nu de doare nimic, nu avem nici un simptom. Cele mai multe tipuri de cancere și boli cronice la început evoluează asimptomatic”, susține Andrei Baciu.

La sfârșitul primului trimestru al acestui an, erau 143.033 asigurați incluși în programul național de oncologie. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat mult mai ușor.

Citește și