PressCode

Constanța. Oferta culturală a săptămânii 24-31 octombrie

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

La final de lună, instituțiile de cultură din Constanța invită publicul la spectacole de teatru, operă, un concert, dar și un concurs de pian și multe filme.

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” găzduiește vineri, 27 octombrie, de la ora 19.00, evenimentul caritabil „Generozitate”, ediția I, organizat de Primăria Constanța și Fundația „Pontica”, pentru a sprijini Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

Concertul este susținut de orchestra, corul și soliștii Teatrului „Oleg Danovski”

În foaierul TNOB va avea loc o expoziție cu vânzare – tablouri donate de artiști constănțeni, precum și prezentarea colecției revistei de cultură „TOMIS”, ediția nouă. Biletele pot fi cumpărate și online, de pe enterix.ro, banii din vânzarea lui fiind donați pentru spital.

Duminică, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul „Oleg Danovski”, va avea loc spectacolul, de Puccini (regia artistică – Ognian Draganov, scenografia – Boris Stoinov), sub con„Boema”ducerea muzicală a lui Arnaud Pairier din Franța.  Soliști vor fi: Veronica Răceală – debut, Silvia Simionescu – debut, Răzvan Săraru, Daniel Pop, Marius Eftimie, Mihai Teodoru – debut, Mircea Găvan – debut, Andrei Băican, Cristian Parmac și Iulian Bratu.

Biletele se pot cumpăra și online, de pe mytiket.ro.

Teatrul de Stat Constanța prezintă duminică, 29 octombrie, de la ora 19.00, spectacolul „8 tați”, de Tina Müller (traducere – Ciprian Marinescu, regia – Irisz Kovacs, scenografia – Theodor Niculae) cu Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea., Andrei Bibire și Florin Aioane în distribuție.

Biletele se pot procura și de pe platforma mystage.ro.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” prezintă pentru grupurile organizate miercuri, 25 octombrie, de la orele 10.00 și 12.00, joi, 26 octombrie, de la ora 10.00 și vineri, de la orele 10.00 și 12.00, spectacolul „Pinocchio”, după Carlo Collodi (regia și scenariul – Ciprian Huțanu, scenografia și păpușile – Tunde Tomos, muzica – Călin Ionce, asistenți scenografie – Cătălin Ungureanu și Daniel Pal).

Din distribuție fac parte actorii: Claudia Brădescu, Rovena Paraschivoi, Daniela Vlad, Arina Cojocaru/ Cătălina Oțeleanu, Grațian Prisacariu, Tiberiu Roșu, Cristian Mitescu, Ion Ciolan și Daniel Minciună.

De asemenea, duminică, 29 octombrie, de la ora 10.30, este programat spectacolul „Inimă rece”, după Wilhelm Hauff  (adaptare text – Victoria Gavrilescu, regia artistică – Lică Gherghilescu, scenografia – Carmencita Brojboiu, muzica – Dicran Asarian). Din distribuție fac parte: Sergiu Bucur, Clara Ghiuvelechian, Arina Cojocaru/ Cătălina Oțeleanu, Emanuel Cristoiu, Grațian Prisacariu, Daniel Minciună, Andrei Stroescu, Claudia Brădescu, Ion Ciolan, Dan Cojocaru și Lică Gherghilescu

La Centrul Multifuncțional Educativ Pentru Tineret „Jean Constantin” săptămâna începe cu „Crimele din Osage County: Bani însângerați”, film regizat de Martin Scorsese, care poate fi văzut joi, 26 octombrie, de la ora 18.30, dar și sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 15.00, precum și duminică, 29 octombrie, de la ora 19.00. Din distribuție fac parte actorii: Leonardo DiCaprio, Robert De Niro, Jesse Plemons și Lily Gladstone.

Sinopsis: „La începutul secolului al XX-lea, petrolul a adus o avere națiunii Osage, membri săi devenind peste noapte unii dintre cei mai bogați oameni din lume. Bogăția acestor nativi americani i-a atras imediat pe interlopii albi, care au manipulat, extorcat și furat cât de mulți bani au putut înainte de a recurge la crimă. Bazat pe o poveste adevărată și narat prin intermediul neobișnuitei povești de dragoste dintre Ernest Burkhart (Leonardo DiCaprio) și Mollie Kyle (Lily Gladstone), „Crimele din Osage County: Bani însângerați” este o saga western în care dragostea adevărată se intersectează cu trădarea inimaginabil de monstruoasă.”

„Nuntă pe bani”, comedia care îl are în distribuție pe Mircea Bravo, poate fi văzută vineri, 27 octombrie, de la ora 18.00. Regia filmului e semnată de Cristian Ilișuan, iar din distributie mai fac parte Adrian Cucu, Cătălin Herlo și Alexandra Spătărelu.

Sinopsis: „Mircea urăște nunțile. Și toată lumea află asta atunci când după participarea la încă o nuntă din obligație, face o postare controversată pe Facebook care devine virală. Însă când trebuie să restituie o sumă uriașă de bani din cauza unor decizii greșite, singura soluție pentru el rămâne propria nuntă. Pentru Mircea urmează o cursă contracronometru pentru a găsi sală, nași și invitați cu scopul de a face un business cât mai profitabil.”

Animația „Trolii: Se strânge trupa”, regizată de Walt Dohrn și Tim Heitz, personajele principale fiind „interpretate” de Anna Kendrick, Zooey Deschanel, Daveed Diggs, Christopher Mintz-Plasse și Justin Timberlake, poate fi urmărită vineri, 27 octombrie, de la ora 09.00, precum și sâmbătă, 27 octombrie și duminică, 29 octombrie, de la ora 11.00.

Sinopsis: „După două filme în care au fost prieteni la cataramă și au flirt neîncetat, Poppy (Anna Kendrick) și Ciot (Justin Timberlake) sunt acum oficial, în sfârșit, un cuplu (#cioppy)! Pe măsură ce cei doi se apropie tot mai mult, Poppy descoperă că Ciot are un trecut secret. El a făcut cândva parte din trupa-fenomen preferată de ea, BroZone, împreună cu cei patru frați ai săi: Floyd (Troye Sivan), John Dory (Eric André; Sing 2), Spruce (Daveed Diggs) și Clay (Kid Cudi). BroZone s-a destrămat când Ciot era încă un copil, la fel ca și familia lui, iar Ciot nu și-a mai văzut frații de atunci.Dar când Floyd, fratele lui Ciot, este răpit pentru talentul său muzical de către un duo de răufăcători – Velvet (Amy Schumer) și Veneer (Andrew Rannells) – Ciot și Poppy pornesc într-o călătorie complicată și emoționantă pentru a-i reuni pe ceilalți frați și a-l salva pe Floyd de la o soartă chiar mai rea decât să fie un nimeni în lumea muzicii pop…”.

Vineri, 27 octombrie, de la ora 14.00, sâmbătă, 28 octombrie și duminică, 29 octombrie, de la orele 13.00, la Centrul „Jean Constantin” este programată animația „Fantoma din Canterville”, regizată de Robert Chandler și Kim Burdon, cu Freddie Highmore, Stephen Fry, Hugh Laurie, Toby Jones și Imelda Staunton în distribuție.

Sinopsis: „Pe măsură ce secolul al XIX-lea face loc celui de-al XX-lea și invențiile științifice aduc noi modalități de a călători și de a vedea lumea, o familie americană modernă se mută în casa lor de la țară recent cumpărată: conacul Canterville din Anglia. O casă bântuită de o fantomă! Sir Simon de Canterville bântuie cu succes zona de peste trei sute de ani, dar își găsește nașul atunci când încearcă să îi sperie pe nou veniți”.

Filmul horror „Five Nights at Freddy’s”, regizat de Emma Tammi, cu Josh Hutcherson, Matthew Lillard și Elizabeth Lail în distribuție, este programat vineri, 27 octombrie, de la ora 20.00 și duminică, 29 octombrie, de la ora 16.50.

Sinopsis: „Filmul urmărește un agent de securitate tulburat care începe să lucreze la Freddy Fazbear’s Pizza. În prima sa noapte de lucru la Freddy’s, își dă seama că nu nu e un pariu sigur dacă va apuca dimineața… Five Nights at Freddy este regizat de Emma Tammi (The Wind, Blood Moon), este scris de Scott Cawthon, Emma Tammi și Seth Cuddeback, iar personajele animatronice iconice ale filmului sunt create de Jim Henson’s Creature Shop.”

Sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 19.00, va fi proiectat la Centrul „Jean Constantin” filmul „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”, regizat de Radu Jude, cu Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrșan, Nina Hoss, Dorina Lazăr și Katia Pascariu în distibuție.

Sinopsis: „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii (titlul citează un aforism de Stanislaw Jerzy Lec) e un film de gen (jumătate comedie, jumătate road-movie) despre muncă, exploatare, oboseală și moarte. În egală măsură, e și despre complicata problemă a construcției imaginilor în epoca noastră. Toate astea se află la un prim nivel, la suprafață, cum se spune – iar filmul nu are un al doilea nivel, e complet lipsit de profunzime. Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrșan, Nina Hoss și Dorina Lazăr joacă în rolurile principale.”

Un alt film românesc este programat la Centrul „Jean Constantin” duminică, 29 octombrie, de la ora 15.00: „Mai departe”, regizat de Tedy Necula avându-i în distribuție pe: Nuami Dinescu, Dan Murzea, Marian Sterian și George Baltă.

Sinopsis: „Mai departe este povestea lui George Baltă, un film inspirational în regia lui Tedy Necula, în care personajul se joacă pe sine. George, sportiv practicant de rugby, rămâne paralizat în urma unui accident petrecut în timpul meciului. Viața continuă ca un rollercoaster însă motivația de campion iese la suprafață și George merge mai departe construindu-se ca maratonist în scaun rulant și speaker motivațional.”

Biletele se pot cumpăra de pe cinemagia.ro.

Tot la Centrul „Jean Constantin” are loc miercuri, 25 octombrie, de la ora 19.00, spectacolul de stand up comedy „Cu multe pe cap”, susținut de Bordea, Cortea și Claudiu Popa. Biletele se pot cumpăra doar online, de pe platforma iabilet.ro.

La Casa de Cultură a Sindicatelor este programată vineri, 27 octombrie, de la ora 18.30, evenimentul  medical caritabil „Drumul de la vreau la pot”, susținut de dr. Florin Ioan Bălănică, medic specializat în psihonutriție și terapie medicala nutrițională, împreună cu o echipă de specialiști în medicină, psihologie și kinetoterapie din Constanța și București.

Evenimentul este moderat de Daniel Buzdugan, scopul acestuia fiind  construirea unui așezământ social în parohia „Sfânta Ecaterina – Constanța”. Invitații și detalii  se pot obține sunând la numărul de telefon: 0723 517 180.

Duminică, 29 octombrie, de la orele 11.00 și 15.00,  Gașca Zurli îi invită pe cei mici la spectacolul „Am o căsuță mică”. Biletele se pot cumpăra de pe entertix.ro

Luni, 30 octombrie, de la ora 19.00, e programată comedia „Ce-și doresc femeile?”, de Octavian Strunilă, care semnează și regia și apare și în distribuție alături de: Leonid Doni, Victoria Răileanu, Adrian Ștefan și Dana Dembinski. Biletele se pot cumpăra de pe iabilet.ro.

De asemenea, în perioada 26 octombrie-3 noiembrie 2023, pe scena sălii „Sergiu Celibidache” a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” se desfășoară „Constanța International Competition-Festival for Young Pianists”, eveniment organizat de Asociația „Nihil Sine Arte”, în parteneriat cu Colegiul Național de Arte „Regina Maria” și Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, cu finanțarea Primăriei Constanța.   

Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 26 octombrie, de la ora 18.00,  cu un „Duo – Recital de pian” susținut de pianiștii Csiky Boldizsar și Florian Mitrea.

Sâmbătă, 28 octombrie, în jurul orei 19.30 (în funcție de terminarea concursului propriu-zis), va avea loc „Seara pianiștilor constănțeni”, spectacol în care se întâlnesc pe scenă elevii constănțeni, participanți la masterclassul de pian și cursul de teorie muzicală și pianistul Octavian Renea, profesor de pian în Germania, fost absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.

Duminică, de la ora 10.30, are loc conferința „Începuturi muzicale la Constanța, în contextul abordării și dezvoltării activității concertistice și a scriiturii componistice muzicale de tip european apusean, pe meleaguri românești” susținută de pianista constănțeancă Andreea Bratu lector univ. dr. la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Intrarea este liberă.

Citește și