PressCode

APIA. Activitatea instituției nu este blocată

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

 Fermierii au primit astăzi asigurări că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură își continua activitatea și nu vor interveni blocaje.

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind organizarea unor proteste spontane ale unor angajați ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, membri ai formațiunilor sindicale din cadrul Centrelor Judeţene, directorul General APIA, Cornel TURCESCU, asigură fermierii că în activitatea instituției nu există blocaje, iar fluxurilor de lucru sunt parcurse normal în vederea autorizării și efectuării plăților, atât în sectorul zootehnic cât și vegetal”, se arată într-un comunicat de presă.

APIA continuă efectuarea plăților aferente Campaniei 2023 în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți.

Funcţionari ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA, au anunțat ieri proteste, grevă japoneză, între orele 10 şi 11 în fiecare zi.

Funcţionarii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că, deşi consideră că sunt foarte performanţi, având o rată de absorbţie a fondurilor europene de peste 96% în fiecare an, iar volumul de muncă este foarte mare, salariile lor au rămas la nivelul anului 2015. Ei consideră că se află într-o situaţie de discriminare, APIA fiind singura Agenţie din Ministerul Agriculturii care se află pe grilă teritorială.

Citește și