PressCode

Constanța. Oferta culturală a săptămânii 27 martie-2 aprilie

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Spectacole de teatru – comedii, drame, filme, o parte dintre acestea incluse în Festivalul Filmului Francez, dar și concerte. Iată oferta culturală a acestei săptămâni!

Teatrul de Stat Constanța prezintă sâmbătă, 30 martie, de la ora 19.00, drama „Universuri paralele”, de David Lindsay-Abaire ( regia – Radu Iacoban, scenografia – Tudor Prodan) avându-i în distribuție pe Mihaela Velicu, Ecaterina Lupu, Lucian Iftime, Lana Moscaliuc și Theodor Șoptelea/ Cătălin Bucur.

Duminică, 31 martie, de la ora 19.00, „Memoria apei”, de Shelagh Stephenson (regia artistică, traducerea și adaptarea -Vladimir Anton, scenografia – Maria Miu, asistent scenografie – Diana Sav, lighting design – Lucian Moga). Din distribuție fac parte: Laura Iordan, Dana Dumitrescu, Alina Manţu, Ecaterina Lupu, Andu Axente și Liviu Manolache.

Biletele se pot cumpăra de pe mystage.ro.

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” așteaptă publicul sâmbătă, 30 martie, de la ora 19.00, la recitalul „Ma dame”.

Soliști vor fi: Nora Beneș – soprană, Gabriela Dobre – mezzosoprană, Natalia Gribinic – pian, cvartetul „Pontica” (Ioana Crudu – vioară, Dumitru Porcescu – vioară, Simion Crudu – vioară și violă, Anca Scarlat – violoncel). Soliști de balet vor fi: Iguacel Sanchez, Mihai Pâslaru și Alexandros Karampatsakis.

Duminică, 31 martie, de la ora 19.00, este programată opereta „O noapte la Veneția” (regia artistică – Mario Nikolov din Bulgaria, scenografia – Adriana Urmuzescu și

Coregrafia – Mihai Mîndruțiu). Soliști vor fi: Laura Eftimie, Silvia Simionescu, Mihaela Ionescu, Răzvan Săraru, Doru Iftene, Ștefan Popov – București, Constantin Acsinte, Mihai Teodoru, Mircea Găvan Debut, Gabriela Dobre, Adrian Pîrlea, Robert Safta și Iulian Bratu. Conducerea muzicală îi aparține lui Adrian Stanache.

Biletele se pot cumpăra și online, de pe myticket.ro.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” prezintă miercuri, 27 martie, de la ora 10.00, „Privighetoarea”, după Hans Christian Andersen (regia și scenariul – Vitalie Drucec, scenografia – Adrian Suruceanu,  costume – Tatiana Vasilievna Popesku, coregrafia –  Oana Lavinia Pisaroglu).

Distribuția este formată din: Denisa Iova, Cătălina Oțeleanu, Leticia Albu Emanuel Cristoiu, Daniel Minciună, Andrei Stroescu, Dan Cojocaru, Cristian Mitescu, Clara Ghiuvelechian, Inga Marcu și Narcisa Hanganu.

Tot miercuri, 27 martie, dar de la ora 18.00, este programat spectacolul pentru tineret „Nuntă, caut mire și mireasă…” cu un scenariu de Sergiu Bucur, după o idee aparținând autorilor Arkadi Arkanov și Grigori Gorin, (regia – Aurel Palade, scenografia -Elena Cozlovschi, muzica -Vlad Crețu).

Din distribuție fac parte: Denisa Iova, Sergiu Bucur, Emanuel Cristoiu, Rovena Paraschivoi, Radu Niculescu, Cătălina Oțeleanu, Adi Gheo, Inga Marcu, Tiberiu Roșu, Clara Ghiuvelechian, Dan Cojocaru, Daniel Minciună, Andrei Stroescu, Lică Gherghilescu, Leticia Albu, Grațian Prisacariu și Ion Ciolan.

Vineri, 29 martie, de la ora 18.00, este programat un alt spectacol pentru tineret, „Prețul demnității”, după Ludmila Razumovskaia (regia artistică – Lică Gherghilescu, scenografia – MC Ranin, traducerea și adaptarea textului – Inga Marcu). Distribuția e formată din Inga Marcu, Adi Gheo, Denisa Iova, Sergiu Bucur și Grațian Prisacariu.

Duminică, 31 ianuarie, de la ora 10.30, este programat spectacolul „Harap Alb” (adaptare după Ion Creangă, regia – Lică Gherghilescu, scenografia – Mihai Constantin Ranin, muzica – Alexandru Neș, versuri și adaptarea textului – Sergiu Bucur).

Distribuția este formată din actorii: Adi Gheo, Daniel Minciună, Clara Ghiuvelechian,  Emanuel Cristoiu, Ion Ciolan, Grațian Prisacariu/ Cristian Mitescu, Andrei Stroescu, Dan Cojocaru, alături de studenții Facultății de Arte de la Universitatea „Ovidius” din Constanța: Tudor Cioboteanu, Călin Bațagoi, Teodora Parpală, Narcisa Hanganu, Leticia Purice, Ștefania Trofin și Betty Blumetti.

Tot duminică, 31 ianuarie, dar de la ora 12.30, va avea loc un moment artistic prilejuit de împlinirea a 91 de ani de la nașterea poetului Nichita Stănescu, „Suntem ceea ce ne amintim” (regia artistică – Aurel Palade, ilustrația muzicală – Erin Dăneț) cu Dan Cojocaru, Daniela Vlad, Narcisa Hanganu, Claudia Brădescu, Cătălina Oțeleanu, Tiberiu Roșu, Rovena Paraschivoi, Ion Ciolan și Grațian Prisacariu în distribuție.

Accesul la acest spectacol este liber, în limita locurilor disponibile.

La Centrul Multifuncțional Educativ Pentru Tineret „Jean Constantin”, săptâmâna debutează miercuri, 27 martie, de la ora 18.00, cu „Retro cinema”, program în cadrul căruia va fi proiectat filmul „Cum să furi un milion”, în regia lui William Wyler cu Peter O’Toole și Audrey Hepburn în distribuție.

Sinopsis: „Tatăl lui Nicole, un colecționar de artă legendar, vinde celebra sculptură Venus a lui Cellini unui prestigios muzeu parizian. Din nefericire, Venus nu este sculptată de Cellini, ci de bunicul lui Nicole. Tatăl ei este și el un falsificator, dar se ocupă  în special cu picturile. Înainte de a se face testul care ar fi dovedit că sculptura este falsificată, Nicole apelează la serviciile lui Simon Demott, un hoț profesionist, să fure statuia în valoare de un milion de dolari.”

Joi, 28 martie, de la ora 19.30, în cadrul Festivalului Filmului Francez, va fi proiectat filmul „Câine rău”, regizat de Jean-Baptiste Durand cu Anthony Bajon, Raphael Quenard și Galatéa Bellugi în distribuție.

Sinopsis: „Dog și Mirales sunt prieteni din copilărie. Ei locuiesc într-un sat mic din sudul Franței și își petrec majoritatea zilelor pe străzi. Pentru a petrece timpul, Mirales a început să-l tachineze pe Dog mai mult decât era necesar. Prietenia lor va fi subminată de sosirea în sat a unei fete tinere, Elsa, cu care Dog va trăi o poveste de dragoste. Consumat de gelozie, Mirales ia atitudine.”

Vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cinefilii francofoni vor putea urmări „Cronica unei relații efemere”, film regizat de Emmanuel Mouret, cu Sandrine Kiberlain și Vincent Macaigne în distribuție.

Sinopsis: „O mamă singură și un bărbat căsătorit devin iubiți. Și-au promis că va fi vorba despre o simplă aventură și niciunul din ei nu dorește o poveste de dragoste, știind foarte bine că relația nu are niciun viitor. Cu toate acestea, cei doi sunt din ce în ce mai surprinși de cât de bine se înțeleg și de starea de bine pe care o simt atunci când sunt împreună.”

Tot vineri și tot în cadrul Festivalului Filmului Francez, dar de la ora 20.00, va fi proiectat filmul „Cartea cu soluții”, cu Pierre Niney, Blanche Gardin și Françoise Lebrun în distribuție.

Sinopsis: „Marc, un regizor bipolar și paranoic, fuge cu materialul filmat și cu echipa de producție într-o casă la țară, pentru a-și termina filmul așa cum își dorește el, nu cum vor producătorii. Ajunși acolo, membrii echipei devin ostatici ai schimbărilor de dispoziție maniacale ale regizorului, care creează diversiuni și impasuri nesfârșite, la granița dintre comic și psihoză. Inegalabilul Michel Gondry ne oferă o comedie deșteaptă despre egocentrism și «demonii creației»”.

Cei mici sunt așteptați sâmbătă, 30 martie și duminică, 31 martie, de la oreșe 11.00, pentru a urmări animația „Kung Fu Panda 4”, regizată de Mike Mitchell și Stephanie Stine, cu o distribuție formată din Jack Black, Jackie Chan, Dustin Hoffman, Bryan Cranston, Awkwafina și Viola Davis.

Sinopsis: „După trei aventuri în care sfidează moartea învingând răufăcători de talie mondială cu curajul său inegalabil și abilitățile sale nebănuite în artele marțiale, Po este chemat de destin să… se odihnească odată.”

Sâmbătă, 30 martie și duminică, 31 martie, de la orele 13.00, va fi proiectat filmul „Regele Arhtur”, regizat de Simon Cellan Jones cu Mark Wahlberg, Nathalie Emmanuel și Simu Liu în distribuție.

Sinopsis: „Pe parcursul a zece zile și 435 de mile, o legătură de nezdruncinat se creează între Michael Light (Mark Wahlberg), un sportiv profesionist de curse de anduranță montane, și un câine maidanez, pe nume Arthur.

Bazat pe o poveste reală incredibilă, Regele Arthur e povestea lui Light, disperat după o ultimă șansă de a câștiga, în timp ce convinge un sponsor să-l susțină pe el și o echipă de atleți (Simu Liu, Nathalie Emmanuel și Ali Suliman) pentru Campionatul Mondial de Curse de Aventură din Republica Dominicană. Pe măsură ce echipa este împinsă până la limitele extreme ale rezistenței, Arthur redefinește ce înseamnă cu adevărat victoria, loialitatea și prietenia.”

„Godzilla x Kong: Un nou imperiu” se numește filmul regizat de Adam Wingard

cu Dan Stevens, Rebecca Hall și Brian Tyree Henry în distribuție, care va fi proiectat la Centrul „Jean Constantin” duminică, 31 martie, de la ora 15.30.

Sinopsis: „Bătălia legendară continuă! Monsterverse urmărește confruntarea explozivă din „Godzilla vs. Kong” cu o aventură complet nouă care îi surprinde pe atotputernicul Kong și pe înfricoșătorul Godzilla în fața unei amenințări de proporții, amenințând însăși existența lor și a întregii omeniri.

Filmul explorează noi aspecte ale originilor acestor titani, precum și misterele Insulei Skull, în timp ce dezvăluie bătălia mitică ce a ajutat la formarea acestor ființe extraordinare și le-a legat de omenire pentru totdeauna.”

De la ora 17.40 va fi proiectat filmul „Maculata”, regizat de Michael Mohan, cu Sydney Sweeney în rolul principal.

Sinopsis: „Cecilia, o femeie devotată complet bisericii, este primită cu căldură la o mănăstire strălucitoare din peisajul mirific al Italiei rurale. Tânăra călugăriță începe treptat să înțeleagă că noua ei casă ascunde secrete întunecate și înfiorătoare.”

Festivalul Filmului Francez se va încheia duminică, 31 martie, de la ora 19.30, cu „Un an dificil”, în regia lui Olivier Nakache și Éric Toledano, cu Noémie Merlant, Pio Marmaï și Jonathan Cohen în distribuție.

Sinopsis: „Albert și Bruno sunt într-o situație dificilă: consumatori compulsivi, îngropați în datorii, ei supraviețuiesc cu greu între mici escrocherii și o viață personală în derivă. În incursiunea lor în societatea civilă, la care aderă doar pentru a supraviețui, vor întâlni un grup de tineri activiști de mediu, motivați de justiția socială și eco-responsabilitate. Ademeniți mai degrabă de berea și de chipsurile gratuite decât de argumente, Albert și Bruno se vor alătura mișcării fără altă convingere în afară de a profita de fiecare acțiune și protest pentru a face combinații în avantajul lor. Între minimalism ideologic sau impus, între supraconsum și austeritate, ne confruntăm cu simplitatea complexă a viitorului, cu opozițiile și paradoxurile epocii noastre. Pe scurt, totul e bine.”

Biletele se pot cumpăra de pe cinemagia.ro.

Tot la Centrul „Jean Contantin” este programat marți, 2 aprilie, de la ora 19.00, spectacolul „Micul Prinț” (regia  – Ștefan Ruxanda). Biletele se pot cumpăra de pe ticketstore.ro.

La Casa de Cultură a Sindicatelor, publicul este invitat miercuri, 27 martie, de la ora 19.00, la concertul „Primăvara din inima mea”, susținut de Fuego. Biletele se pot cumpăra și online, de pe platforma iabilet.

Vineri, 29 martie, de la ora 19.00, este programată comedia polițistă „Amanta noastră de la minister”, de Andreas Petrescu (regia Gelu Coleceag).  Biletele se pot cumpăra și de pe bilet.ro.

Sâmbătă, 30 martie, de la ora 19.30, va avea loc spectacolul-concert „Maria lu’ Tănase”, susținut de Marius Mihalache alături de Arabela Nicolau, Lorin Mihalache, Ciprian Parghel și Mihai Mărgineanu. Biletele se pot cumpăra și online, de pe iabilet.ro.

Duminică, 31 martie, Bibi vine să cânte la Constanța, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 20.00. Biletele se găsesc și online, pe iabilet.ro.

Foto: Spectacolul „Harap Alb” (Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”)

Citește și