PressCode

Premieră la doi ani de la înființare. CSM Constanța este campioana României la baschet feminin

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Echipa de la țărmul mării încheie un sezon fabulos, în care a realizat eventul, obținând 20 de victorii în 22 de meciuri jucate în Liga Națională și alte 5 succese consecutive în Cupa României. Două trofee cucerite în premieră, la nivel de seniori, pentru baschetul constănțean! O performanță istorică, susținută de valoarea lotului, a staff-ului tehnic, de un management profesionist, de autorități și, nu în ultimul rând, de constănțenii care au încurajat echipa în acest sezon la Sala Sporturilor. O performanță care s-a clădit și pe munca începută în primul an al clubului, când CSM Constanța a devenit vicecampioană națională, câștigând, în trei meciuri, o semifinală cu FCC Baschet UAV Arad, echipă cu 9 titluri în palmares. Revelația ediției trecute, Constanța a făcut pasul următor în acest sezon, reușind să încheie hegemonia celor de la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, după 7 titluri consecutive de campioană ale trupei din Covasna.

Echipa antrenată de Alexandru Olteanu, Alina Șerban și Volha Tămîrgeanu s-a impus în campionat, cu 94-84, la Sala Sporturilor, dar și în semifinalele Cupei României, chiar în Sepsi Arena, cu 88-80. Iar finala Ligii Naționale, contra Aradului, a confirmat parcursul senzațional reușit în această stagiune: CSM a câștigat cu 3-0 lupta pentru medaliile de aur și s-a încoronat campioană chiar în Sala Victoria din Arad.

Constanța intră în Hall of Fame al baschetului feminin românesc, alături de Universitatea Cluj-Napoca (14 titluri), CSM Târgoviște (12), Baschet UAV / ICIM Arad (9), Rapid București (9), Politehnica București (8), Sepsi (7), Știința București (4), Constructorul București (4), Sportul Studențesc (3), CSM Oradea, Voința București și ACRO București, câte un titlu.

Citește și