Săptămâna aceasta stă sub semnul Zilei Internaționale a Copilului, iar instituțiile de cultură au pregătit o serie de evenimente deosebite. Nici cei mari nu sunt neglijați!
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” deschide săptămâna miercuri, 29 mai, de la ora 19.00, cu seara lirică „Paride ed Elena”, de Ch.W. Gluck, avându-i ca soliști pe Iulia Stănei (Elena), Silviu Vizan (Paride)și Garofița Gâdei (Amore). La pian se va afla Andreea Bratu, iar povestitor va fi Filis Emin.
Vineri, 31 mai, de la ora 19.00, este programat un concert simfonic avându-l ca dirijor pe Katsu Yamane din Statele Unite ale Americii.
În program sunt incluse lucrări de: F. Mendelssohn-Bartholdy – Uvertura „Hebridele”, E. Elgar – Serenada pentru orchestră de coarde și P.I. Ceaikovski – Simfonia nr.5 în mi minor.
Biletele se pot cumpăra și online, de pe myticket.ro.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” prezintă miercuri, 29 mai, de la ora 10.00, pentru grupuri organizate, spectacolul „Motanul încălțat” după Charles Perrault (scenariul, regia artistică și animația – Cristian Pepino, scenografia – Cristina Pepino, muzica – Dan Bălan, coregrafia – Maria Aprozianu, consultant pentru mânuirea păpușilor – Aneta Forna Christu). Din distribuție fac parte actorii Daniel Minciună, Tiberiu Roșu, Clara Ghiuvelechian, Claudia Brădescu, Ion Ciolan și Andrei Stroescu.
Vineri, 31 mai, de la 10.00, va avea loc premiera spectacolului „Micul prinț”, după Antoine de Saint-Exupery (regia artistică, scenariul și ilustrația muzicală – Ciprian Huțanu, scenografia și păpușile – TundeTomos, coregrafia – Stela Cocârlea, lighting design – Aurel Palade). Distribuția este formată din: Rovena Paraschivoi, Grațian Prisacariu, Daniela Vlad, Ion Ciolan și Claudia Brădescu.
În cadrul evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Copilului, organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, la Pavilionul Expozițional Constanța, Teatrul „Căluțul de Mare” va susține sâmbătă, 1 iunie, de la ora 11.00, „Parada personajelor de basm”.
De la ora 11.45, micuții, alături de părinți, bunici și prieteni vor putea urmări spectacolul „Privighetoarea”, după Hans Christian Andersen (regia și scenariul – Vitalie Drucec, scenografia – Adrian Suruceanu, costume – Tatiana Vasilievna Popesku, coregrafia – Oana Lavinia Pisaroglu). Distribuția este formată din: Denisa Iova, Cătălina Oțeleanu, Leticia Albu Emanuel Cristoiu, Daniel Minciună, Andrei Stroescu, Dan Cojocaru, Cristian Mitescu, Clara Ghiuvelechian, Inga Marcu și Narcisa Hanganu.
În continuare, Centrul „Teodor T. Burada” va prezenta la Pavilionul Expozițional, cu prilejul Zilei Copilului, momente artistice susținute de cursanții de la clasele Canto muzică ușoară, Muzică populară, Arte vizuale, Insttukente, Dansuri, alături de care se va afla și Grupul vocal „Giocoso” (profesori coordonatori – Rodica Iftime, Rodica Rodion, Marina Toader, Mihaela Țone,Liliana Gîlcă, Roxana Ghindici, Vadim Iftime, Mihai Ciortan, Teodor Rădulescu, Elena Plătică, Daniel Mititelu, Florentina Lupu, Camelia Hriscu – Popescu, Niculae Vasile, Silviu Damian, Laura Macri, Sabina Voinea, Ioana Călinescu și Adriana Hoidrag).
În program sunt incluse și reprezentații oferite de ansamblurile folclorice: „Plai de Dor”, „Izvorașul dobrogean”, „Luminițe dobrogene” și „Flori dobrogene” (coregraf – Elena Dordea).
De asemenea, pe scenă vor mai evolua corul „Copilăria” și trupa de dansuri a Școlii Gimnaziale „Petre Ispirescu” (profesori coordonatori: Raluca Dărăban și Florentina Țuțuianu, prof. muzică Laura Paraleu).
De la ora 19.00, pe scenă va urca Bibi.
Accesul publicului va fi gratuit!
La Centrul Multifuncțional Educativ Pentru Tineret „Jean Constantin”, săptămâna începe miercuri, 29 mai, cu o proiecție inclusă în programul „Retro Cinema”: „Splendoare în iarbă”, în regia lui Elia Kazan, cu Warren Beatty și Natalie Wood în distribuție.
Sinopsis: „Deanie Loomis este o adolescență frumoasă și sensibilă, adorată de familie și comunitate, îndrăgostită de Bud Stamper a cărui familie bogată și influență nu acceptă relația dintre cei doi. Lui Bud îi este teamă de tatăl sau care are alte planuri pentru el și care îl sfătuiește să caute alte fete. Nici părinții lui Deanie nu agrează pasiunea fetei pentru Bud, iar aceasta, simțindu-se respinsă și controlată, are o cădere nervoasă și ajunge să fie internată într-un sanatoriu”.
Următorul film al săptămânii este „Giganții”, o animație regizată de Gonzalo Gutierrez, care poate fi văzută joi, 30 mai, de la ora 17.00, dar și sâmbătă, 1 iunie, de la ora 12.30, precum și duminică, 2 iunie, de la ora 13.00.
Sinopsis: „O furtună amenințătoare se apropie de orașul La Mancha. Carrasco, un om de afaceri dubios, vizitează fiecare familie din oraș și încearcă să le facă tuturor niște oferte de nerefuzat. Intenția lui este să cumpere toate casele și să construiască pe terenul lor un complex de locuințe de lux numit „CarrascoLand”, care va avea inclusiv un parc de distracții. Singura care nu se lasă convinsă să-și vândă casa este familia Quijote.Alfonso este singurul care își dă seama că furtuna nu este una obișnuită. El se bazează pe ajutorul lui Pancho și al Victoriei (ea este prietenă cu Pancho și iubirea secretă a lui Alfonso). Toți vor merge în pădurea de la marginea orașului pentru a prinde monstrul care trimite furtuna. Deși Alfonso este singurul convins de existența monstrului, cei trei pornesc în misiune fără ezitare. Carrasco e tot timpul pe urmele lor și ar face orice pentru a-i opri.”
Filmul „Furiosa”, regizat de George Miller, cu Anya Taylor-Joy și Chris Hemsworth în distribuție, va fi proiectat la Centrul „Jean Constantin” joi, 29 mai, de la ora 18.40, precum și vineri, 31 mai, de la ora 17.00.
Sinopsis: „În timp ce omenirea e pe cale de dispariție, tânăra Furiosa este răpită din sânul familiei și cade pradă unei bande nemiloase, condusă de Warlord Dementus. Gonind în viteză prin deșert, ei dau peste o așezare subordonată lui Immortan Joe. În timp ce acești doi tirani se luptă pentru putere, Furiosa trebuie să supraviețuiască multor provocări pentru a putea ajunge înapoi acasă.”
Vineri, 31 mai, dar și duminică, 2 iunie, de la ora 20.00, este programat filmul horror „Tarot”, regizat de Spenser Cohen și Anna Halberg cu Jacob Batalon, Humberly González, Wolfgang Novogratz, Avantika Vandanapu, Harriet Slater, Adain Bradley și Larsen Thompson în distribuție.
Sinopsis: „Când un grup de prieteni încalcă în mod nesăbuit regula sacră a Tarotului, ei dezlănțuie, fără să știe, un rău de nedescris prins în cărțile blestemate. Unul câte unul, tinerii își privesc soarta în față și ajung într-o cursă împotriva morții”.
Filmul „Garfield”, regizat de Mark Dindal cu Hannah Waddingham, Samuel L. Jackson, Nicholas Hoult și Chris Prat în distribuție va fi proiectat la Centrul „Jean Constantin” sâmbătă, 1 iunie, de la ora 10.30.
Sinopsis: „Garfield, faimosul motan de interior, care urăște zilele de luni și iubește lasagna, pornește într-o aventură nebună în aer liber! După o reuniune neașteptată cu tatăl său, ciufulitul motan Vic, care trăiește pe stradă, Garfield și amicul său canin Odie renunță la viața confortabilă de animale de companie pentru a se alătura lui Vic într-un jaf cu mize mari.”
Filmul documentar „Gardienii planetei”, în regia lui Jean-Albert Lièvre, cu Jean Dujardin în distribuție, va putea fi văzut sâmbătă, 1 iunie, de la ora 14.10.
Sinopsis: „O balenă cu cocoașă eșuează pe un țărm îndepărtat. În timp ce luptă să-și salveze viața, descoperim povestea acestor creaturi extraordinare, locuitoare ale oceanelor lumii, cu abilități remarcabile și vieți sociale bogate.Whale Nation ne poartă într-o călătorie de descoperire a unor teritorii neexplorate și a societatății puțin cunoscute a balenelor, esențiale pentru ecosistemul planetei noastre de mai bine de 50 de milioane de ani.”
Filmul „If”, regizat de John Krasinski, cu Ryan Reynolds, John Krasinski, Phoebe Waller-Bridge, Emily Blunt și Matt Damon în distribuție, va putea fi văzut sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16.00 și duminică, 2 iunie, de la ora 15.00.
Sinopsis: „If spune povestea unei fete care descoperă că poate vedea prietenii imaginari ai tuturor. Filmul ne arată ce va face Bea cu această superputere în timp ce pornește într-o aventură magică.”
Animația „Haikuy!!”,în regia lui Susumu Mitsunaka, avându-i în distribuție pe Ayumu Murase, Kaito Ishikawa, Yuki Kaji și Yuichi Nakamura, va putea fi urmărit sâmbătă, 1 iunie, de la ora 18.00.
Sinopsis: „În ciuda unei competiții puternice, echipa de volei a Liceului Karasuno a trecut de turul preliminar al turneului Harutaka din prefectura Miyagi și a ajuns în turul al treilea”.
Duminică, 2 iunie, de la ora 11.00, este programată animația „Pisicile de la muzeu”, în regia lui Vasiliy Rovenskiy, avându-i în distribuție pe Michael Kleeman, Stephen Peter Krisel și Jordan Worsley.
Sinopsis: „Pisica Vincent și prietenul său, un șoarece, supraviețuiesc unei viituri într-un clavecin și ajung în muzeul Ermitaj. Pisici de elită păzesc exponatele de șoareci. Când Mona Lisa ajunge în muzeu, Vincent trebuie să împiedice furtul valoroasei opere de artă, dar și să o cucerească pe pisica Cleopatra.”
Ultima recomandare a săptămânii este filmul românesc „Wekend de vis”, regizat de Ovidiu Georgescu cu Ioana Mărcoiu și Radu Andrei Micu în distribuție. Acesta este programat duminică, 2 iunie, de la ora 17.30.
Sinopsis: „Alex și Maria, doi tineri corporatiști, planifică un copil. Dar asta nu e simplu, pentru că cei doi sunt striviți de joburi și de stresul zilnic. Trei ani la rând încearcă să procreeze în weekenduri “organizate”, dar eșuează lamentabil. Disperați, angajează o mamă surogat.”
Biletele se pot cumpăra online.
Tot la Centrul „Jean Constantin” este programat luni, 3 iunie, de la ora 18.30, un spectacol de dans pentru întreaga familie, „Prințese vs. Eroi”. Biletele se pot procura online de pe iabilet.ro.
La Casa de Cultură a Sindicatelor este programată joi, 30 mai, de la ora 19.00, comedia „Sistemul perfect”, o adaptare după „Sistemul Ribadier”, de Georges Feydeau și Maurice Hennequin , în regia lui Toma Enache.
Spectacolul îi are în distribuție pe: Monica Davidescu, Aurelian Temișan, Silviu Biriș, Ovidiu Cuncea, Cosmin Vîjeu și Kira Hagi. Biletele se pot procura și online, de pe iabilet.ro și ticketstore.ro.
Vineri, 31 mai, de la ora 19.30, la Casa de Cultură vor cânta Pavel Stratan alături de Mihai Mărgineanu & Banda. Biletele se pot procura și online, de pe iabilet.ro.
Sâmbătă, 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, cei mici sunt invitați să descopere „Lumea poveștilor”, un spectacol inspirat de povești celebre românești. Biletele se pot procura și online, de pe iabilet.ro.
Foto: „Privighetoarea” (Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”)