PressCode

CNAIR impune restricții de circulație pe autostrăzi, drumuri expres și naționale  

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) impune, luni, restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius) din judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti.

Restricţiile, care se vor aplica în intervalul orar 10:00 – 20:00, se alătură celor impuse cu prilejul Rusaliilor (7,5 tone) şi pe A2, DN7 şi DN39.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, CNAIR va actualiza prezentul comunicat Conducătorii auto sunt informați că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:

• transporturilor de persoane;

• transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;

• vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;

• transporturi funerare;

• transporturi poștale;

• transporturi de echipamente de prim ajutor;

• transporturi pentru distribuire de carburanți;

• transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;

• transporturi pentru tractări vehicule avariate;

• transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

• transporturi apă îmbuteliată;

• transporturi produse provenite din exploatări agricole;

• transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

În funcție de evoluția condițiilor meteorologice, restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite.

Citește și