PressCode

Se închide circulația. RAJA a început lucrările de reabilitare a magistralelor de apă de pe strada Baba Novac

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Astăzi, 19 august, au început lucrările de reabilitare a magistralelor de apă pe strada Baba Novac din municipiul Constanța. Investițiile fac parte dintr-un amplu proiect derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), cu o valoare totală de peste 652 milioane lei. Proiectul are ca scop modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și apă uzată, acoperind 264 de străzi din municipiu.

Pentru realizarea investițiilor, este necesară oprirea în totalitate a traficului rutier în zona de intervenție. Astfel, în perioada 19 august –8 septembrie 2024, pentru buna desfășurare a lucrărilor, traficul auto pe strada Baba Novac, pe tronsonul delimitat de intersecțiile cu străzile Bogdan Vasile și Alexandru Dimitrie Xenopol este restricționat total.

”Discutăm de reabilitarea a două conducte foarte importante, cu diametre mari de 800, respectiv 560 mm. Tronsonul pe care îl vom lucra în prima fază, pentru care și închidem strada Baba Novac se va termina pe 9 septembrie 2024, implicit cu redare în trafic”, a precizat Alexandru Borcan, coordonatorul Programelor de Investiții RAJA,  în cadrul unei conferințe de presă.

”Conducta de 600 mm nu mai funcționează de aproximativ 30 – 40 de ani. Prin această repunere în funcțiune, se urmărește să se ofere mai multă flexibilitate orașului Constanța, astfel încât atunci când conducta principală de alimentare a centrului de pompare de la sediul central de pe strada Călărași, va înregistra avarii, să avem o soluție alternativă și populația să nu resimtă. Proiectul beneficiază de finanțare europeană. În 3 săptămâni, lucrarea se va termina, la nivelul la care suntem. Se va asfalta și reda traficului auto, ulterior urmând să continue lucrarea până la căminul următor, care este spre Aurel Vlaicu. Acest ultim termen de finalizare fiind estimat pentru luna noiembrie”, a mai precizat Alexandru Borcan.

Echipele lucrează în trei schimburi pentru a respecta termenul stabilit și pentru a reduce disconfortul creat locuitorilor. „Vom încerca să minimizăm impactul asupra rezidenților. Lucrările care produc zgomot vor fi efectuate pe timp de zi, iar seara vor fi executate operațiuni de pozare a conductelor și alte activități care să genereze cât mai puțin zgomot pentru populație. Știm că va fi o perioadă dificilă pentru oamenii care locuiesc aici și le mulțumim pentru înțelegere”, a mai spus reprezentantul RAJA.

Precizăm că proiectul urmărește să asigure o alimentare cu apă suplimentară și alternativă pentru orașul Constanța, prin conectarea celor două Stații de pompare Palas și Călărași.

În această perioadă, autobuzele se vor deplasa pe traseul str. Soveja (stația Academia Navală) – str. Ștefăniță Vodă – bd. Aurel Vlaicu până la sensul giratoriu de pe b-dul Aurel Vlaicu, intersecție cu str.Baba Novac, și retur.

Citește și