Filme pentru toate gusturile și vârstele și multe spectacole bune sunt incluse în oferta culturală a acestei săptămâni. La Teatrul de Stat Constanța cea de-a patra ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS continuă săptămâna aceasta cu noi titluri atractive.
Miercuri, 23 iulie, de la ora 21.00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați va prezenta la Grădina Tomis, spectacolul „Regina nopții” de Leta Popescu (regia – Leta Popescu). Distribuția este formată din: Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Dan Căpățână, Petronela Buda, Cristina Uja, Carmen Albu, Ama Beschieru, Vlad Volf, Răzvan Clopoțel, Radu Horghidan, Tamara Constantinescu, Elena Ghinea, Ștefan Forir, Flavia Călin, Mihai Păun, Elena Emandi și Elena Anghel.
Joi, 24 iulie, de la ora 20.00, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani invită publicul de la mare la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru a vedea „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu (regia – Dumitru Acriș). Distribuția este formată din: Mihai Rădulea, Patricia Buraga, Dorin Ceagoreanu, Cosmin Brehuță, Izabela Badovics, Mihai Sima, Oana Liciu-Gogu, Irina Bodea-Radu, Mihai Alexandru, Robert Vladu, Daniel Cergă, Bogdan Tălmaciu, Simona Codreanu și Andrei Șchiopu.
Tot joi, 24 iulie, de la ora 20.00, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța prezintă la sediul propriu spectacolul „Privighetoarea” (scenariu de Vitalie Drucec după H.Ch. Andersen, regia – Vitalie Drucec). Distribuția este formată din: Denisa Iova, Cătălina Oțeleanu/Leticia Albu, Emanuel Cristoiu, Daniel Minciună, Andrei Stroescu, Dan Cojocaru, Cristian Mitescu, Clara Ghiuvelechian, Inga Marcu și Narcisa Hanganu.
În aceeași seară (joi, 24 iulie, de la ora 21.00), în Grădina Bisericii Armene va avea loc un concert susținut de AG Weinberger, „GringoTronic”.
Vineri, 25 iulie, de la ora 20.00, unteatru și Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, prezintă în Sala Studio BCR, spectacolul „Dragoste”, după povestiri de A.P. Cehov (regia – Andrei și Andreea Grosu). Distribuția este formată din: Réka Szász, Alexandru Beteringhe, Kostas Mincu, Bianca Cuculici, Codrin Boldea, Rusalina Bona, Cosmin Teodor Pană și Andrei Cătălin-Volodea.
Marți, 29 iulie, de la ora 20.00, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu vor prezenta la Sala Studio BCR spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, de Ștefan Lupu.
Biletele pentru spectacolele SEAS se pot procura de pe platformele mystage și bilet.ro.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” prezintă duminică, 27 iulie, de la ora 10.30, spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă (regia și scenariul – Daniel Stanciu, scenografia – Delia Cornelia Ioaniu, muzica – Dan Bălan). Din distribuție fac parte: Rovena Paraschivoi/ Daniel Minciună, Ion Ciolan/ Clara Ghiuvelechian, Claudia Brădescu/ Tiberiu Roșu, Daniela Vlad și Grațian Prisacariu.
La Centrul Multifuncțional Educativ Pentru Tineret „Jean Constantin”, săptămâna începe cu animația „Cursa Grand Prix a Europei”, regizată de Waldemar Fast, cu Gemma Arterton, Thomas Brodie-Sangster, Hayley Atwell și Lenny Henry în distribuție. Aceasta va fi proiectată joi, 24 iulie, de la ora 17.00, dar și sâmbătă, 26 iulie, de la ora 10.30 și duminică, 27 iulie, de la ora 12.30.
Sinopsis: „Tânăra Edda este extrem de pasionată de curse cu mașini, dar în urma unui accident cu idolul său, pilotul Ed, din cauza căruia acesta nu va mai putea concura la Grand Prix-ul Europei, ea se vede nevoită să intre în competiție sub identitatea lui pentru a-i salva cariera… dar și propria casă.”
Filmul de acțiune „Cei 4 fantastici. Primii pași”, cu Pedro Pascal, Vanessa Kirby, Joseph Quinn și Ebon Moss-Bachrach în rolurile principale este programat joi, 24 iulie, de la ora 19.00, sâmbătă, 26 iulie, de la ora 19.30 și duminică, 27 iulie, de la ora 14.30.
Sinopsis: „Prima familie a universului Marvel se confruntă cu cea mai mare provocare de până acum. Forțați sa găsească un echilibru între rolurile lor de eroi și cea de familie bine sudată, cei patru fantastici trebuie să apere Pământul de un zeu spațial lacom numit Galactus, și de vestitorul său Silver Surfer.”
În cadrul proiectului „Seri de film pe plajă”, joi, 24 iulie, pe plaja Zoom, de la ora 20.45, va fi proiectat filmul „Animale de pradă”, regizat de Sean Byrne, cu Jai Courtney, Hassie Harrison, Josh Heuston, Rob Carlton în distribuție.
Sinopsis: „Când Zephyr, o surferiță isteață și cu spirit liber, este răpită de un criminal în serie și ținută captivă pe barca acestuia, trebuie să găsească o cale de a scăpa înainte ca el să își ducă la îndeplinire ritualul de a hrăni rechinii din adâncuri.”
Animația „Super Charlie”, în regia lui Jon Holmberg, cu Silas Strand, Sven Björklund, Ulla Skoog, Tuva Novotny, Johan Rödin și Orlando Wahlsteen în distribuție, este programată vineri, 25 iulie, de la ora 15.30, dar și sâmbătă, 26 iulie, de la ora 12.30 și duminică, 27 iulie, de la ora 10.30.
Sinopsis: „Wille în vârstă de zece ani, a visat mereu să devină supererou și să prindă infractori alături de tatăl său, care este polițist. Însă visul lui se spulberă odată cu nașterea frățiorului Charlie. Nu doar că cel mic atrage toată atenția, dar Wille descoperă curând că Charlie are superputeri.Când un supervillain și un om de știință nebun își pun în mișcare planul malefic, Wille și Charlie trebuie să-și lase deoparte neînțelegerile și să învețe să lucreze în echipă. Dar pot un bebeluș și fratele său gelos să salveze orașul?”
Comedia „Greu de măritat”, regizată de Simon West, cu o distribuție formată din Justin Hartley, Stephen Dorff, Rebel Wilson, Anna Camp, Anna Chlumsky și Sam Huntington, este programată vineri, 25 iulie, de la ora 20.00, sâmbătă, 26 iulie, de la ora 17.00, dar și duminică, 27 iulie, de la ora 19.30.
Sinopsis: „Nu amesteca afacerile cu plăcerea! Pentru Sam (Rebel Wilson), neînfricata agentă secretă, asta n-a fost greu deloc. Acum însă, primește cea mai dificilă misiune – să fie domnișoară de onoare la nunta celei mai bune prietene. Mult depășită de situație, Sam se străduiește să fie o prietenă de nădejde la extravaganta petrecere, deși reușește doar să iasă în evidență în cele mai caraghioase feluri. Când o echipă de mercenari ia cu asalt nunta de bogătași, doar calitățile de combat ale lui Sam mai pot salva situația.”
Filmul de aventură „Jurassic World: Renașterea”, regizat de Gareth Edwards, cu Scarlett Johansson, Rupert Friend, Jonathan Bailey și Mahershala Ali în distribuție, va fi proiectat vineri, 25 iulie, de la ora 17.30, dar și sâmbătă, 26 iulie, de la ora 14.30.
Sinopsis: „La 5 ani după Jurassic World Dominion, o echipă care lucrează la o un proiect remarcabil din lumea medicală pornește într-o expediție în regiuni ecuatoriale izolate pentru a extrage ADN-ul de la trei creaturi preistorice masive.”
Filmul horror „Știu ce-ai făcut astă-vară”, regizat de Jennifer Kaytin Robinson, cu Madelyn Cline, Chase Sui Wonders, Jonah Hauer-King, Tyriq Withers și Sarah Pidgeon în distribuție, va fi proiectat duminică, 27 iulie, de la ora 17.00.
Sinopsis: „Câțiva prieteni sunt terorizați de un individ misterios care știe despre un incident sângeros din trecutul lor.”
Biletele se pot procura de pe cinemagia.ro.
Luni, 28 iulie, de la ora 18.30, la Centrul „Jean Constantin” va avea loc evenimentul „Ziua Imnului Național”, prilej cu care publicul se va întâlni cu Laura Eftimie – soprana în cadrul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, Doru Iftene tenor în cadrul TNOB „Oleg Danovski” și profesor de cando clasic în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” , basul Mihai Teodoru, profesor de pian în cadrul instituției, pianista Natalia Gribinic și Anișoara Donighevici – artist instrumentist la Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” din cadrul Centrului. Alături de artiştii profesionişti vor participa și o parte din cursanții Centrului: Persida Matei, Costin Mocanu, cursanți ai clasei de canto clasic (profesor coordonator: Doru Iftene); Adriana Alexia Luchian, cursantă a clasei de pian (profesor coordonator: Ancuța Simion); Filip Andrei Oprea, clasa pian (profesor Mihai Teodoru). Acompaniamentul muzical va fi susținut de pianista Natalia Gribinic, maestru acompaniator, de peste 20 de ani, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Intrarea este liberă.
Foto: „Regina Nopții” (Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați)