Un spectacol regizat de Radu Afrim cu triplă reprezentație, o comedie spumoasă de Caragiale, filme pentru cei mici, sărbătoriții acestei săptămâni, o operă faimoasă, un recital cameral cu… „Ritmuri și sonorități veriste”, dar și piese de teatru pentru adolescenți se regăsesc în oferta culturală a acestei săptămâni.
La Teatrul de Stat Constanța este programat vineri, 30 mai, sâmbătă, 31 mai și duminică, 1 mai, spectacolului „Teatro Lucido la Malul Infinitului”, în regia lui Radu Afrim, care a scris și scenariul incluzând texte de Adriana Bittel, Bogdan Răileanu și Doina Ruști (scenografie – Irina Moscu, coregrafie – Flavia Giurgiu, lighting design – Cristian Niculescu, asistent regie – Tudor Cioboteanu, regie tehnică – Andrei Dermengiu). Spectacolul îi are în distribuție pe actorii: Theodor Șoptelea, Andrei Bibire, Liliana Cazan, Ștefan Mihai, Cristiana Luca, Lana Moscaliuc, Cătălin Bucur, Anaïs Agi-Ali, Ecaterina Lupu, Iulian Enache, Dana Dumitrescu, Costinel Antone și Nina Udrescu.
Biletele se pot achiziționa online de pe mystage și bilet.ro, dar și fizic, de la agenția de bilete de pe Bd. Tomis nr. 97.
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” prezintă miercuri, 28 mai, de la ora 19.00, seara camerală „Ritmuri și sonorități veriste”. Vor încânta publicul cu lucrări din creația compozitorilor A. Ponchielli, P. Mascagni și G. Puccini, dar și cu pași de dans, pianista Natalia Gribinic, alături de balerinii Iguacel Sánchez, Bogdan Bîrsănescu, Teodora Durać, Gabriele de Fazio, Dorina Pătraș, Andreea Gabor și Alexandros Karampatsakis. Biletele se pot cumpăra de la agenția din incinta teatrului, cu o oră înainte de începerea evenimentului.
Sâmbătă, 31 mai, este programată opera „Bal mascat”, de Verdi (regia artistică – Carmen Dobrescu, scenografia – Horia Popescu). Soliști vor fi: Răzvan Săraru, Daniel Pop, Akiko Hayakawa din Japonia, Lucia Mihalache, Silvia Simionescu, Adrian Pîrlea, Mihai Teodoru, Mircea Găvan și Mădălin Băldău. Conducerea muzicală va fi asigurată de Koichi Inoue din Japonia.
Biletele se pot procura și online, de pe myticket.ro și entertix.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” prezintă miercuri, 28 mai, de la ora 10.00, spectacolul „Cei trei purceluși”, de J.O. Halliwell-Phillipps (regia – Gheorghe Balint, decoruri – Adrian Drăguț, muzica – Dan Bălan) avându-i în distribuție pe: Arina Cojocaru/ Cristian Mitescu/ Rovena Paraschivoi, Grațian Prisacariu, Ion Ciolan și Tiberiu Roșu.
Joi, 29 mai, dar și vineri, 30 mai, de la orele 10.00, este programat spectacolul „Capra cu trei iezi” după Ion Creangă (regia – Gabriel Apostol, scenariul – Cristian Pepino, scenografia – Daniela Drăgulescu, muzica – Dan Bălan). Din distribuția spectacolului fac parte: Claudia Brădescu, Daniel Minciună, Daniela Vlad, Rovena Paraschivoi, Arina Cojocaru și Ion Ciolan.
Acest spectacol va fi prezentat gratuit și la Pavilionul Expozițional Constanța duminică, 1 iunie, de la ora 12.00, în cadrul „Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești” organizat de Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”.
Joi, 29 mai, de la ora 18.00, adolescenții sunt invitați la spectacolului „Avioane de hârtie”, după Elisei Wilk (regia și ilustrația muzicală – Vitalie Drucec, scenografia – Adrian Suruceanu, coregrafia – Oana Lavinia Pisaroglu, light design – Aurel Palade, video design – Francisc Rotaru). Din distribuție fac parte: Sergiu Bucur, Denisa Iova, Adi Gheo/ Francisc Rotaru, Cătălina Oțeleanu, Leticia Albu și Romulus Samfiroiu.
Vineri, 30 mai, de la ora 18.00, este programat un alt spectacol pentru adolescenți, „Vicleniile lui Scapin”, o adaptare după J.B.P. Moliere (regia artistică – Lică Gherghilescu, scenografia – Mihai Constantin Ranin). Distribuția este formată din: Adi Gheo, Emanuel Cristoiu, Daniel Minciună, Vlad Ianuș, Grațian Prisacariu, Sergiu Bucur, Denisa Iova, Cătălina Oțeleanu și Narcisa Hanganu.
La Centrul Multifuncțional Educativ Pentru Tineret „Jean Constantin”, este programată joi, 29 mai, de la orele 10.00 și 17.00, vineri, 30 mai, de la ora 18.00, precum și sâmbătă, 31 mai și duminică, 1 iunie, de la orele 15.00, animația „Lilo & Stitch”, regizată de Dean Fleischer-Camp, cu o distribuție formată din Billy Magnussen, Chris Sanders, Zach Galifianakis, Tia Carrere și Courtney B. Vance.
Sinopsis: „O reimaginare live-action a animației clasice din 2002, „Lilo & Stitch” este povestea emoționantă și incredibil de amuzantă a unei fete hawaiene singuratice, Lilo, și a unui extraterestru fugar pe nume Stitch, care seamănă pentru noi oamenii, mai mult sau mai puțin, cu un cățel, dar care a fost conceput pentru a provoca haos și distrugere.”
Filmul de acțiune „Misiune imposibilă”, regizat de Christopher McQuarrie, cu Vanessa Kirby, Rebecca Ferguson și Tom Cruise în distribuție, este programat joi, 29 mai, de la ora 19.10 și sâmbătă, 31 mai, de la ora 19.20.
Sinopsis: „Istoria personală nu mai contează când o inteligenţă artificială insistă să controleze tot ceea ce se întâmplă pe glob. Şi ce sacrificiu nu este justificat – şi nu doar justificat, ci chiar necesar – pentru a o învinge?”
Vineri, 30 mai, de la ora 13.00, în cadrul proiectului „Vizionez, dezbat, implementez”, este programată proiecția gratuită a animației pentru copii „Brave”.
Drama „Un film neterminat”, regizată de Ye Lou, cu Hao Qin, Xi Qi, Xuan Huang, Xiaorui Mao și Ming Liang în distribuție, va fi proiectată la Centrul „Jean Constantin” vineri, 30 mai, de la ora 20.10.
Sinopsis: „Ianuarie 2020. O echipă de filmare se reunește lângă Wuhan pentru a relua filmările unui film neterminat cu 10 ani în urmă. Însă zvonuri legate de virusuri încep să circule, iar echipa de filmare e nevoită să înfrunte provocări neașteptate în timp ce orașele intră în carantină.”
Animația „Zâna Măseluță: Între prietenie și magie”, regizată de Michael Johnson, cu Jon Lovitz, Maz Jobrani, Zachary Alexander Rice, Larkin Bell și Presley Ryan în distribuție, va putea fi văzută la Centrul „Jean Constantin” sâmbătă, 31 mai și duminică, 1 iunie, de la orele 11.00.
Sinopsis: „Bine ați venit într-un regat al magiei și al misterului! Van este o zână măseluță adolescentă cu o înclinație rebelă, care dorește să exploreze viața dincolo de granițele civilizației sale izolate și ale tradițiilor rigide. Când îi întâlnește pe Rupee, cel mai drăguț trol din lume, și pe Gemma, o fetiță spiriduș îndrăzneață cu talent pentru știință, cele trei mici creaturi pornesc într-o aventură pentru a-și uni regatele separate, evitând în același timp păianjenii răuvoitori care se apropie.Zâna Măseluță, un trol drăgălaș și un strălucit om de știință goblin se unesc pentru a-și salva lumea magică de o armată amenințătoare de păianjeni.”
Animația „Buffalo Kids”, regizată de Juan Jesús García Galocha și Pedro Solís García, cu Gemma Arterton, Sean Bean, Stephen Graham, Conor MacNeill și Eliza Rae Butler în distribuție, va fi proiectată sâmbătă, 31 mai, de la ora 13.00.
Sinopsis: „Aventurile a doi frați irlandezi, Mary și Tom, orfani, care ajung în New York-ul anilor 1886 pentru a se întâlni cu unchiul lor Niall. Cum acesta nu ajunge la întâlnirea din port, cei doi copii pornesc într-o călătorie sălbatică prin țară. Ajung într-un tren, ce transportă un grup de copii orfani, unde cunosc un prieten extraordinar care le vor schimba viețile pentru totdeauna. Călătoria celor trei, alimentată de pericole și plină de descoperiri, îi va pune față în față cu răufăcători, eroi neașteptați și aventuri de neimaginat.”
Sâmbătă, 31 mai, de la ora 17.10, va fi proiectat filmul franțuzesc „În obiectiv”, regizat de Thierry de Peretti, cu Clara-Maria Laredo, Marc-Antonu Mozziconacci, Louis Starace, Barbara Sbraggia și Saveria Giorgi în distribuție.
Sinopsis: „Antonia, o tânără fotografă corsicană, traversează viața, prieteniile și dragostea în mijlocul turbulențelor politice de pe insulă din anii 1980 până la începutul anilor 2000, descriind călătoria unei generații.”
Duminică, 1 iunie, de la ora 13.00, va putea fi urmărit filmul fantasy „Școala animalelor magice 3 – Ziua pădurii”, regizat de Sven Unterwaldt Jr., cu Emilia Maier, Loris Sichrovsky, Emilia Pieske și Luis Vorbach în distribuție.
Sinopsis: „Ida și colegii de clasă se pregătesc pentru sărbătoarea anuală a pădurii. Va participa chiar și Helene, a cărei familie se confruntă cu falimentul, ea sperând să atragă fani pe canalul de social media și să-și crească veniturile. Animalul ei magic, motanul Karajan, vrea o viață luxoasă! Primește un animal de companie magic și Silas, cel mai bun prieten al lui Jo: un crocodil vegan pe nume Rick, care pare fioros, dar în realitate se teme că nu este la înălțimea durului Silas.”.
Săptămâna se încheie cu comedia românească „Moartea în vacanță”, în regia lui Cristian Ilișuan, avându-i în distribuție pe Mircea Popa, Maria Popovici și Costel Bojog, care va putea fi urmărită duminică, 1 iunie, de la 17.00, în prezența actorului Costel Bojog.
Sinopsis: „Mihăiță, Adrian și Patricia se luptă să intre în grațiile Rodicăi, o bătrână singură și bogată în speranța că-i vor moșteni averea.”
Biletele se pot procura de pe cinemagia.ro.
Cu Costel Bojog, publicul se va întâlni și mai pe seară, de la ora 19.30, când este programat un spectacol de stand up comedy, dedicat celor șapte ani de la inaugurarea Centrului Multifuncțional Educativ Pentru Tineret „Jean Constantin”. Pentru acest spectacol, biletele se pot procura online.
Miercuri, 28 mai, de la ora 19.00, este programată comedia „La ginecolog”, cu Corina Dragomir, Laura Anghel, Andreea Samson / Mihaela Coveșeanu / Diana Iarca, Mirela Jienescu / Raluca Gheorghiu și Alexandru Mike Gheorghiu în distribuție. Biletele se pot cumpăra online, de pe iabilet.ro.
De Ziua Copilului, pe 2 și 3 mai, de la orele 10.00, Trupa „Suflețel” va susține un spectacol de magie și distracție cu personaje de poveste precum: Albă-ca-Zăpada, Motanul Încălțat, Scufița Roșie, Cei Trei Purceluși și mulți alții. Biltele se pot procura online.
Sâmbătă, 31 mai, de la ora 16.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța, va avea loc prima conferință „Fain & Simplu” din acest an în România. Alături de Mihai Morar se vor afla actrița Carmen Tănase, psiholog dr. Gina Chiriac și pilotul Mihai Sturzu. Biletele se găsesc pe iabilet.ro și bilete.fainsisimplu.ro.
Marți, 3 mai, de la ora 19.00, este programată comedia „O noapte furtunoasă” după I. L. Caragiale (regizor – Alexandru Nagy, scenografia – Gabi Albu, costumele – Elida Toma), avându-i în distribuție pe Aurelian Temisan, Ovidiu Cuncea, Adrian Nartea, Monica Davidescu, Monica Odagiu, Cosmin Vijeu și Radu Ștefan Bănică. Biletele se pot procura și online, de pe ticketstore.ro.
Foto: „Avioane de hârtie” (Teatrul „Căluțul de mare”)