Săptămâna aceasta abundă în evenimente culturale pentru toate gusturile și vârstele, sălile de spectacole și de cinema fiind deschise publicului constănțean, aflat în căutarea alternativelor plăcute de petrecere a timpului liber.
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” deschide săptămâna miercuri, 29 martie, de la ora 19.00, în foaier, cu seară camerală cu genericul „Cântec de primăvară”. Soliști sunt: Ioana Crudu – vioară și Simion Crudu – violă, invitată fiind actrița Luciana Crudu cu versuri de Nichita Stănescu.
În program sunt incluse piese de: Wolfgang Amadeus Mozart – Duetele pentru vioară și violă, KV 423 și 424 Bjarne Brustad – Capricci pentru vioară și violă.
Sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 19.00, iubitorii operei sunt așteptați să petreacă o seară alături de „Madama Butterfly” (regia artistică – Ognian Draganov, scenografia – Grigore Gorduz, costume – Tvetanka Stoinova , maestru cor – Adrian Stanache), pe muzica lui Puccini.
Spectacolul de operă, sub bagheta dirijorului Koichi Inoue, îi aduce în prim-plan pe soliștii: Akiko Hayakawa – Japonia, Lucia Mihalache, Răzvan Săraru, Marius Eftimie, Anton Zidaru, Ionela Duma, Cristian Caragea, Ionuț Neagu – debut, Adrian Pîrlea și Andrei Băican.
Duminică, 2 aprilie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului „Oleg Danovski” va urca „Liliacul” (regia artistică – Ognian Draganov, scenografia – Cătălin I. Arbore, coregrafia – Fănică Lupu-Liești), în acordurile muzicii nemuritoare a lui Johann Strauss-fiul.
Soliștii faimoasei operete sunt: Nicoleta Ardelean, Doru Iftene, Laura Eftimie, Cristian Caragea, Maria Cernat – debut, Mădălin Băldău, Iulian Bratu, Adrian Pîrlea, Constantin Acsinte, Gabriela Dobre și Robert Safta.
Conducerea muzicală a spectacolului este asigurată de Adrian Stanache.
Biletele pentru aceste spectacole pot fi cumpărate de la casieria teatrului, iar pentru spectacolele de sâmbătă și duminică se pot procura și online.
Teatrul de Stat Constanța invită publicul sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 19.00, în Sala Studio, pentru a urmări spectacolului „Îndoiala”, de John Patrick Shanley (regia – Diana Mititelu, decor – Andreea Săndulescu, costume și asistent decor – Ioana Ungureanu, ilustrația muzicală – Adrian Piciorea). „Îndoiala” este „o piesă puternică și provocatoare” care „explorează teme precum credința, moralitatea și incertitudinea și vă va face să vă puneți întrebări despre tot ceea ce credeți că știți”. Cele patru personaje sunt interpretate de:Iulian Enache, Dana Dumitrescu, Cristiana Luca și Laura Iordan.
Duminică, 2 aprilie, de la ora 19.00, se joacă „Meciul de comedie. Spectacol interactiv de improvizație” (regia – Dragoș Muscalu). Această este, potrivit organizatorilor, „încă o ocazie de a vedea cât de talentați, creativi și ingenioși sunt actorii Teatrului de Stat Constanța! Acum cu jucători și jocuri noi! Vino la spectacol să decizi, împreună cu arbitrul, care este echipa câștigătoare!”.
Biletele se pot procura și online de pe platforma mystage.ro.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” a pregătit o mulțime de întâlniri educative pentru micii spectatori.
Miercuri, 29 martie, de la orele 10.00 și 12.00, aceștia vor urmări spectacolul „Califul barză”, după Wilhelm Hauff ( regia artistică – Daniel Stanciu, scenografia – Cristina Pepino, muzica – Gabriel Bassarabescu).
Spectacolul, dedicat grupei de vârstă 4+, îi va aduce pe scenă pe actorii: Andrei Stroescu, Daniel Minciună, Tiberiu Roșu, Daniela Vlad, Claudia Brădescu, Ion Ciolan, Rovena Paraschivoi, Grațian Prisacariu, Clara Ghiuvelechian și Arina Cojocaru.
Joi, 30 martie, dar și vineri, 31 martie, de la orele 10.00 și 12.00, precum și sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 10.30, se va juca un alt spectacol inspirat de o poveste scrisă de Wilhelm Hauff: „Inimă rece” (adaptare text – Victoria Gavrilescu, regia artistică – Vasile Gherghilescu, scenografia – Carmencita Brojboiu, muzica – Dicran Asarian).
Spectacolul, recomandat grupei de vârstă 6+, îi are în distribuție pe: Sergiu Bucur, Clara Ghiuvelechian, Arina Cojocaru, Emanuel Cristoiu, Grațian Prisacariu, Daniel Minciună, Andrei Stroescu, Claudia Brădescu, Ion Ciolan, Dan Cojocaru și Lică Gherghilescu.
Vineri, 31 martie, de la ora 18.30, la Teatrul „Căluțul de mare” este programat un moment artistic prilejuit de împlinirea a 90 de ani de la nașterea poetului Nichita Stănescu: „Nichita – simțire în stare pură” ( regia artistică – Aurel Palade).
În distribuție: Claudia Brădescu, Daniela Vlad, Arina Cojocaru, Cătălina Oțeleanu, Tiberiu Roșu, Grațian Prisacariu și Rovena Paraschivoi.
„Accesul în sala de spectacole la momentul artistic dedicat lui Nichita Stănescu este gratuit, în măsura locurilor disponibile”, au anunțat organizatorii.
Duminică, 2 aprilie, de la orele 10.30 și 12.00, va avea loc spectacolul „Poveste cu…. Scufița Roșie”, după Charles Perrault (regia, scenariul și scenografia – Valentin Dobrescu, muzica – Radu Alina Macovei Moraru).
Spectacolul este dedicat grupei de vârstă 3+ și îi are în distribuție pe: Rovena Paraschivoi, Daniel Minciună, Grațian Prisacariu, Claudia Brădescu și Ion Ciolan.
Biletele pentru spectacolele Teatrului „Căluțul de mare” se pot procura de la casieria instituției.
Și Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța a pregătit, în această săptămână, o serie de spectacole.
Startul se dă joi, 30 martie, de la ora 19.00, cu comedia „Care pe care?”, o adaptare dupa „Who is who?”, de Keith Waterhouse și Willis Hall, în regia Ancăi Sigartău, care se regăsește și în distribuție, alături de: Oana Moșneagu, Mara Oprea, Alecsandru Dunaev și Daniel Nuța.
Sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 11.00, cei mici sunt invitați la cel mai nou spectacol al trupei muzicale „Marili”, intitulat „Marili cântă”.
Duminică, 2 aprilie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură se va juca „Prieteni la cuțite”, „o comedie a timpului nostru despre două cupluri bogate, disfuncționale, orbite de propriile orgolii, frici și așteptări”. Regia spectacolului este semnată de Conrad Herocopper, iar din distribuție fac parte: George Ivascu, Ana Odagiu, Nadiana Sălăgean, Angel Popescu și Monica Odagiu
Biletele se pot cumpăra de la Casa de Cultură, dar și online, de pe platforma iabilet.ro.
Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” le-a pregătit pasionaților de film o serie de proiecții, de joi până duminică, dar nu numai, pentru că încălzirea pentru film se face miercuri, 29 martie, de la ora 19.30, cu un concert „Direcția 5”. Bilete se vând doar online, pe platforma iabilet.ro.
Concertul face parte din Turneul Național 2023 Direcția 5 Forever Love. „Așteptăm cu mare emoție reîntâlnirea cu voi și ne bucurăm că putem fi acolo. Vom cânta cântecele noastre din perioada 1991-2022 și cântece de pe albumul Minimal”, spun cei de la Direcția 5.
Joi, 30 martie, de la ora 20.00, la Centrul „Jean Constantin” va fi proiectat filmul SF „65”, cu o regie de Scott Beck și Bryan Woods, cu Adam Driver și Ariana Greenblatt, în rolurile principale.
Sinopsis: „După un accident devastator pe o planetă necunoscută, pilotul Mills (Adam Driver) descoperă rapid că a rămas blocat pe Pământ … cu 65 de milioane de ani în urmă. Acum, cu o singură șansă de salvare, Mills și un alt supraviețuitor, Koa (Ariana Greenblatt), trebuie să-și croiască drum pe un teren necunoscut plin de creaturi preistorice periculoase într-o luptă epică pentru supraviețuire”.
Semne bune are finalul de săptămână, cu o invitație la o comedie polițistă românească, „Haita de acțiune”, în regia lui Vali Dobrogeanu, cu Antonia, Vlad Brumaru, Anca Dumitra și Matei Dima, în rolurile principale.
Filmul e programat joi, 30 martie și vineri, 31 martie, de la ora 18.00 și duminică, 2 aprilie, de la 17.30.
Sinopsis: „Denzel (Matei Dima) este polițist la rutieră, însă el se visează în filmele americane și își dorește să rezolve cazuri complexe. Este luat la mișto de toți colegii lui din secție pentru că este prea naiv să fie corupt și nu-l duce capul destul cât să fie comisar adevărat. Împreună cu Oli (Antonia) o polițistă care are probleme cu nervii pentru că e sătulă de misoginismul din România și Aurel, primul agent de circulație din departament de etnie rromă, încep să investigheze un caz interesant, însă scormonesc unde nu trebuie”.
Un film nou de acțiune, „John Wick: Capitolul 4”, în regia lui Chad Stahelski, cu Keanu Reeves, Laurence Fishburne și Bill Skarsgård în distribuție, este programat vineri, 31 martie, de la ora 20.00, sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 13.00 și duminică, 2 aprilie, de la 19.30.
Sinopsis: „John Wick (Keanu Reeves) își înfruntă cei mai periculoși adversari de până acum în al patrulea capitol al seriei. Pe măsură ce crește prețul pe capul lui, Wick își duce lupta împotriva celor din Masa Aleșilor la nivel mondial, în timp ce îi caută pe cei mai puternici jucători din lumea interlopă la New York, Paris, Osaka și Berlin”.
Pentru că se apropie Paștele, întreaga familie este invitată la o animație din 2022: „Rabbit Academ”, în traducere: „Academia iepurașilor: Paștele e în pericol”.
Filmul, cu o regie de Ute von Münchow-Pohl și cu Friedrich von Thun, Senta Berger, Noah Levi, Elise Eikermann și Liza Simmerlein în rolurile principale va fi proiectat vineri, 31 martie, de la ora 09.30 și 11.30, sâmbătă, 1 aprilie și duminică, 2 aprilie, de la ora 1.00.
Sinopsis: „Iepurașul Max și-a îndeplinit visul: este primul iepure de la oraș ales să participe la atelierul iepurașilor de Paște. El și prietenii săi trebuie să-și găsească propria superputere cu care să salveze Paștele. Dar se întâmplă ceva cu totul neașteptat. Cea mai de preț comoară a iepurașilor de Paște, oul auriu, se face negru, anunțând o primejdie. Leo împreună cu banda lui de iepuri de la oraș vrea să desființeze Paștele cu totul și să păcălească o familie de vulpi să fure prețioasele ouă. Singura șansă a lui Max este să facă echipă cu vulpoiul Ferdinand, care se oferă să-l ajute. Dar poate un iepure să aibă încredere într-o vulpe?
Academia iepurașilor aduce pe marile ecrane o poveste amuzantă, plină de aventuri și transmite un mesaj important despre valoarea prieteniei, despre toleranță și lucrul în echipă. La sfârșit, vom vedea că nu e bine să judecăm vulpile după ceea ce știm despre ele din alte povești”.
„Dungeons & Dragons: Frăția hoților” este filmul care va fi proiectat, sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 19.00 și duminică, 2 aprilie, de la ora 12.30.
Regia filmului este semnată de John Francis Daley și Jonathan M. Goldstein, iar în distribuție apar actorii: Chris Pine, Michelle Rodriguez, Regé-Jean Page, Justice Smith, Sophia Lillis și Hugh Grant.
Sinopsis: „Un hoț fermecător și o gașcă de aventurieri neobișnuiți pornesc într-o misiune epică pentru a recupera o relicvă pierdută, dar lucrurile iau o întorsătură periculoasă atunci când dau nas în nas cu cine nu trebuie”.
Filmul „Cina perfectă” („La cena perfetta”), de Davide Minnella, cu Salvatore Esposito, Greta Scarano, Gianluca Colucci, Gianfranco Gallo și Antonella Attili, este programat sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 16.30 și duminică, 2 aprilie, de la ora 15.00.
Sinopsis: „Cina perfectă este o poveste de dragoste puțin probabilă. Carmine este un mafiot bun la suflet, în timp ce Consuelo este iute la mânie și o profesionistă talentată în domeniul gastronomiei. La prima vedere, tot ce au în comun este o copilărie dificilă. Cu toate acestea, ei împărtășesc o pasiune care îi aduce împreună, și mai mult decât atât, îi face să se îndrăgostească. Nu este doar un film despre mâncare. Așteptați-vă la o comedie polițistă sub aripa romantismului”.
Biletele pentru filme se pot procura de pe cinemagia.ro.