PressCode

Constanța. Oferta culturală a săptămânii 9-15 iulie

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn

Teatrul de Stat Constanța deschide săptămâna aceasta cea de-a patra ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS, în programul primelor zile fiind inclus și un spectacol în regia lui Silviu Purcărete, iar Teatrul „Oleg Danovski” propune în weekend trei evenimente diferite: un concert simfonic, un divertisment muzical-coregrafic și un balet. Oferta culturală a săptămânii este întregită cu un spectacol pentru copii și multe filme.

La Teatrul de Stat Constanța se deschide joi, 10 iulie, cea de-a patra ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS.

Joi, 10 iulie, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara va prezenta spectacolul „Richard al III-lea”, de William Shakespeare (regia Radu Iacoban).

De asemenea, duminică, 13 iulie, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București va prezenta spectacolul „Gertrude”, de Radu F. Alexandru (regia Silviu Purcărete).

Biletele se pot procura de pe platformele mystage și bilet.ro.

La Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” este programat vineri, 11 iulie, de la ora 19.00, un concert simfonic, sub conducerea dirijorului Shinji Ishihara din Japonia. Programul serii include lucrări semnate de L. van Beethoven: Uvertura „Coriolan”, op. 62, Simfonia nr. 7 în La major, op. 92 și Simfonia nr. 8 în Fa major, op. 93.

Sâmbătă, 12 iulie 2025, de la ora 19.00, este programat spectacolul „Love Is in the Air”, o producție concepută și regizată de Daniela Vlădescu. Coregrafia este semnată de Iguacel Sanchez, coordonarea baletului aparține lui Traian Vlaș. Regia tehnică este realizată de Constantin Acsinte, iar echipa tehnică este completată de maeștrii lumini Gelu Râpă și Adrian Mihai și maestrul sunet Bogdan Costea.

Soliști vocali sunt: Mihaela Ionescu, Georgiana Medeleanu, Ana Mladinovici, Silvia Simionescu, Iulia Stănei, Daniela Vlădescu, Mădălin Băldău, Ionuț Boancheș, Eugen Florea, Octavian Minea, Ionuț Neagu, Cristian Parmac, Adrian Pîrlea, Mihai Teodoru și Marius Turtoi.

Li se vor alătura soliștii de balet: Cătălina Iliescu, Ioana Crețu, Teodora Durac, Andreea Gabor, Dorina Pătraș, Ștefania Avrămia, Sarah Hindaoui, Iguacel Sanchez, Adrian Mihaiu, Bogdan Bîrsănescu, Gabriele De Fazio, Marius Marin, Vladimir Staicu și Alexandros Karampatsakis.

Duminică, 13 iulie, de la ora 19.00, este programat baletul „Don Quijote”, pus în scenă de Traian Vlaș (costume – Adriana Urmuzescu, asistenți – Irina Mihaiu și Cecilia Ursul). Distribuția este formată din: Cătălina Iliescu, Adrian Mihaiu, Iguacel Sanchez, Bogdan Bîrsănescu, Oana Dincă, Andreea Gabor și Teodora Durac.

Biletele se pot procura de la agenția din incinta teatrului, dar și online, de pe myticket.ro și entertix.

La Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” este programat duminică, 13 iulie, de la ora 10.30, spectacolul „Capra cu trei iezi” după Ion Creangă (regia – Gabriel Apostol, scenariul – Cristian Pepino, scenografia – Daniela Drăgulescu, muzica – Dan Bălan). Din distribuția spectacolului fac parte: Claudia Brădescu, Daniel Minciună, Daniela Vlad, Rovena Paraschivoi, Arina Cojocaru/ Alina Manțu și Ion Ciolan.

La Centrul Multifuncțional Educativ Pentru Tineret „Jean Constantin”, săptămâna începe cu filmul de aventură „Jurassic World: Renașterea”, regizat de Gareth Edwards, cu Scarlett Johansson, Rupert Friend, Jonathan Bailey și Mahershala Ali în distribuție. Acesta va fi proiectat joi, 10 iulie, de la ora 17.30, dar și în zilele următoare: vineri, 11 iulie, tot de la ora 17.30, sâmbătă, 12 iulie, de la ora 14.50 și duminică, 13 iulie, de la ora 20.00.

Sinopsis: „La 5 ani după Jurassic World Dominion, o echipă care lucrează la o un proiect remarcabil din lumea medicală pornește într-o expediție în regiuni ecuatoriale izolate pentru a extrage ADN-ul de la trei creaturi preistorice masive.”

Filmul de acțiune „Superman”, regizat de James Gunn, cu Nicholas Hoult, Isabela Merced, David Corenswet și Rachel Brosnahan în distribuție, este programat joi, 10 iulie, de la ora 20.00, vineri, 11 iulie, tot de la ora 20.00, dar și sâmbătă, 12 iulie, de la ora 20.10.

Sinopsis: „În stilul caracteristic, James Gunn abordează povestea celui mai cunoscut supererou în noul univers DC cu un amestec original de acțiune epică, umor și emoție, prezentând lumii un Superman caracterizat prin compasiune și credința oarbă în bunătatea umană. Superman este primul fim marca DC Studios de la Warner Bros. Pictures realizat pentru marele ecran. De la cârma DC Studios, Peter Safran și James Gunn produc filmul regizat și scris de Gunn, cu un scenariu bazat pe personaje din DC Superman, create de Jerry Siegel și Joe Shuster.”

În cadrul proiectului „Seri de film pe plajă”, joi, 10 iulie, pe plaja Zoom, va fi proiectată comedia „Trimite-mă la lună”, regizată de Greg Berlanti, cu Scarlett Johansson și Channing Tatum în distribuție.

Sinopsis: „Având pe fundal evenimentele extraordinare care au dus la misiunea NASA de a trimite oameni pe Lună, comedia romantică regizată de Greg Berlanti prezintă relația turbulentă dintre Kelly Jones (Scarlett Johansson), o foarte talentată specialistă în vânzări, și Cole Davis (Channing Tatum), directorul responsabil cu lansarea misiunii.”

Animația „Lilo și Stitch”, regizată de Dean Fleischer-Camp, cu Billy Magnussen, Chris Sanders, Zach Galifianakis, Tia Carrere și Courtney B. Vance în rolurile principale, va fi proiectată vineri, 11 iulie, de la ora 13.30.

Sinopsis: „O reimaginare live-action a animației clasice din 2002, „Lilo & Stitch” este povestea emoționantă și incredibil de amuzantă a unei fete hawaiene singuratice, Lilo, și a unui extraterestru fugar pe nume Stitch, care seamănă pentru noi oamenii, mai mult sau mai puțin, cu un cățel, dar care a fost conceput pentru a provoca haos și distrugere.”

Animația „Elio”, regizată de Adrian Molina, Madeline Sharafian și Domee Shi, cu America Ferrera, Yonas Kibreab și Zoe Saldana în distribuție, poate fi văzută sâmbătă, 12 iulie, de la ora 10.30 și duminică, 13 iulie, de la ora 13.00.

Sinopsis: „Elio nu este cel mai adaptat băiețel, dar lucrurile chiar o iau razna când ia contact cu extratereștrii care îl iau de pe Pământ”.

O altă animație, „Cum să îți dresezi dragonul”, regizată de Dean DeBlois cu Mason Thames, Nico Parker, Gerard Butler, Julian Dennison și Gabriel Howell în distribuție, va fi proiectată la Centrul „Jean Constantin” sâmbătă, 12 iulie, de la ora 12.10, dar și duminică, 13 iulie, de la ora 10.30.

Sinopsis: „Pe stâncoasa insulă a Tontului, unde vikingii și dragonii sunt dușmani de generații, Sughiț (Mason Thames) se distinge de ceilalți. Fiul inventiv, dar neglijat al șefului Stoic cel Vast (Gerard Butler), Sughiț sfidează secole de tradiție când se împrietenește cu Știrbul, un temut dragon Furia Nopții. Legătura lor improbabilă dezvăluie adevărata natură a dragonilor, punând la încercare chiar fundamentele societății vikinge. Alături de tânăra feroce și ambițioasă Astrid (Nico Parker) și de fierarul excentric al satului, Mâncăul (Nick Frost), Sughiț se confruntă cu o lume sfâșiată de frică și neînțelegeri. Pe măsură ce o amenințare străveche apare, punând în pericol atât vikingii, cât și dragonii, prietenia lui Sughiț cu Știrbul devine cheia pentru a construi un nou viitor. Împreună, ei trebuie să parcurgă drumul delicat către pace, depășind granițele lumilor lor și redefinind ceea ce înseamnă să fii erou și lider.”

Drama „F1”, regizată de Joseph Kosinski, cu Brad Pitt, Kerry Condon și Javier Bardem în distribuție, va fi proiectată sâmbătă, 12 iulie, de la ora 17.20 și duminică, 13 iulie, de la ora 14.50.

Sinopsis: „Supranumit „Cel mai tare care n-a fost”, Sonny Hayes (Brad Pitt) era un fenomen cu perspectivă promițătoare în anii ’90 până când un accident aproape i-a distrus cariera. 30 de ani mai târziu, acesta lucrează ca șofer de curse private până când este abordat cu o nouă propunere de către fostul său partener Ruben Cervantes (Javier Bardem), proprietar al unei echipe de Formula 1 pe cale de a intra în faliment. Ruben îl convinge pe Sonny să revină în competiție pentru o ultimă încercare de a salva echipa și de a demonstra că poate fi cel mai bun din lume. Va conduce alături de Joshua Pearce (Damson Idris), debutantul tupeist al echipei. Odată ce motoarele încep a fi turate, problemele trecutului încep să îl neliniștească pe Sonny, colegul său devine cea mai mare competiție, iar obstacolele nu pot fi depășite fără ajutor.”

Drama „Dreams – Jurnalul primei iubiri”, regizată de Dag Johan Haugerud cu Ane Dahl Torp, Anne Marit Jacobsen, Selome Emnetu, Silje Breivik și Ella Øverbye în distribuție, este programată duminică, 13 iulie, de la ora 17.40.

Sinopsis: „Johanne, o adolescentă de 17 ani din Oslo, trăiește o primă iubire tumultoasă și plină de întrebări. Refugiul și-l găsește în scris, într-un jurnal în care realitatea se împletește cu dorința și personajele devin idealuri. Se dovedește a fi foarte talentată, iar familia o încurajează să-și transforme jurnalul într-un roman.Când povestea ei intimă devine publică, Johanne este nevoită să despartă amintirile de ficțiune și să accepte realitatea.”

Biletele se pot procura de pe cinemagia.ro.

Tot la Centrul „Jean Constantin” este programată miercuri, 9 iulie, de la ora 19.00, comedia „Iubire dublu distilată” de Ion Bogdan Martin (regia – Alin Brancu), cu Adelina Mihalcea, Emanuel Bighe, Livia Taloi și Alin Brancu în distribuție. Biletele se pot procura de pe iabilet.ro.

Foto:  „Love Is in the Air” (Teatrul „Oleg Danovski”)

Citește și