PressCode

Constanța. Se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite CT Bus

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn

Începând de astăzi și până pe 28 decembrie, se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite aferente anului 2024.

Documentele se depun personal la Clubul Pensionarilor din strada Duiliu Zamfirescu nr. 4 , de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-14:00. În data de 22.12.2023 cererile se depun până la ora 12:00. Permisele de călătorie se eliberează pe loc, cu valabilitate de luna următoare.

În perioada 02.10.2023 – 17.11.2023, cererile pentru permisele de călătorie gratuite valabile pentru anul 2024, însoțite de documentele aferente, s-au depus la tonetele CT BUS.

Categoriile de beneficiari pentru care Direcția generală de asistență socială Constanța acordă facilități la transportul public de călători sunt următoarele:

  • persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri;
  • pensionarii cu pensii de până la 2310 de lei inclusiv;
  •  persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri.

Actele necesare în baza cărora vor fi eliberate permisele de călătorie gratuită:

  • cerere și declarație pe propria răspundere;
  • copie act de identitate;
  • copie cupon de pensie pentru persoanele menționate la litera b).

Pentru următoarele categorii de beneficiari NU se eliberează permise de către Direcția generală de asistență socială Constanța:

  • elevii din învățământul preuniversitar – pot obține permisul de călătorie de la toate tonetele CT BUS;
  • studenții orfani – pot obține permisul de călătorie de la toate tonetele CT BUS;
  • persoanele cu dizabilități (cu handicap grav, accentuat) și asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav sau însoțitorii acestora, nevăzătorii cu handicap grav și accentuat precum și însoțitorii nevăzătorilor cu handicap – pot obține permisul de călătorie de la D.G.A.S.P.C. Constanța, B-dul Ferdinand nr. 97 (Blocul Turn – Gară)
  •  persoanele cu dizabilități, cu grad de handicap mediu și ușor – pot obține permisul de călătorie de la toate tonetele CT BUS;
  •  deținuții politici (Decret – Lege nr.118 /1990) și persoanele strămutate (Legea nr. 189 / 2000) – pot obține permisul de călătorie de la sediul CT BUS, strada Industrială nr. 8;
  •  șomerii – pot obține permisul de călătorie de la toneta CT BUS Delfinariu;
  •  Beneficiarii Legii nr.416 / 2001 – pot obține permisul de călătorie de la toneta CT BUS City Park Mall.

Citește și