Ministerul Educației a lansat în consultare publică, proiectul de Hotărâre privind aprobarea Normelor metodologice privind cheltuielile cu organizarea și desfășurarea olimpiadelor, a concursurilor școlare, extrașcolare și extracurriculare, a taberelor de profil, a simpozioanelor și a altor activități specifice, precum și cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor, profesorilor care i-au pregătit și unităților de învățământ de proveniență a participanților.
”Proiectul de hotărâre reglementează creșterea cuantumului acordat pentru cazarea și masa elevilor, respectiv a profesorilor însoțitori la competițiile școlare din țară până la 200 de lei/zi/elev sau profesor însoțitor, pentru a veni în sprijinul celor care se dedică promovării excelenței, astfel încât aceștia să beneficieze de condiții optime pentru ca performanța lor să atingă nivelul maxim”, transmite Ministerul Educației.
În hotărâre sunt incluse și cuantumurile stimulentelor financiare care vor fi oferite atât elevilor premiați, cât și profesorilor care i-au pregătit, respectiv unităților de învățământ de proveniență.