Tânărul sportiv de la CSM Constanța, Carol Popa, și-a demonstrat valoarea și s-a impus în competiția de la Mudanya Bursa (Turcia), desfășurată pe distanțele de 750 metri înot, 20 km bicicletă, 4 km alergare.
Carol (19 ani) a încheiat cursa în 56 de minute și 22 de secunde, urmat de turcii Enes Kezelcik (24 ani) 56.41 și Gultigin Er (28 ani) 56.56. Pentru Carol, succesul înseamnă un salt în preajma locului 230 mondial, în condițiile în care la sfârșitul lunii august se afla în afara primilor 400.
Constănțeanul Raul Petre (19 ani) s-a clasat pe locul 5, în 57.28, echipa României având și al treilea sportiv în Top 10, pe Alexandru Popa (18 ani), clasat pe locul 9, în 58.00. Obiectiv îndeplinit pentru România la Campionatul Balcanic de seniori și pentru sportivii pregătiți de antrenorul clubului nostru, Cristian Doicescu. România i-a mai avut în competiție pe Vlad Remzing, locul 15, și Gabriel Boca, locul 21.