PressCode

Final de campanie. 21.000 arbori și arbuști au fost plantați în cea mai mare pădure urbană din Constanța  

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn

21.000 arbori și arbuști plantați pe o suprafață de 15.000 mp în zona Bd. Aurel Vlaicu formează, începând din acest an, cea mai mare pădure urbană din Constanța, plantată cu voluntari, un proiect unic dezvoltat de Asociația Act for Tomorrow și Primăria Constanța.

Sâmbătă, 14 decembrie 2024, a avut loc ultimul eveniment de plantare din acest an al pădurii urbane din zona Bd. Aurel Vlaicu. 78 voluntari au luat parte la acțiune și au completat pădurea cu 1.500 arbori și arbuști din 6 specii: stejar, frasin, ulm, tei, arțar, mesteacan.

În luna martie 2024, Act for Tomorrow a avut alături 370 de voluntari care au plantat peste 16.000 de arbori, arbuști pe un teren de 8.500 mp în zona Bd. Aurel Vlaicu.

De atunci, au fost organizate 6 lucrări de mentenanță și 9 campanii de udare pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a pădurii urbane. Totodată, a fost instalat un sistem de irigații pentru a acoperi întreaga suprafață a pădurii.

Citește și