În perioada mai – iunie 2025, Institutul Național de Sănătate Publică, în parteneriat cu direcțiile de sănătate publică desfășoară Campania Națională de Prevenție a Consumului de Alcool „Fii tu însuți! Nu ai nevoie de alcool!”
Scopul campaniei este creșterea nivelului de informare și conștientizare a adolescenților, părinților și populației generale privind impactul negativ pe care consumul de alcool îl are asupra sănătății și vieții.
Consumul de alcool reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial, inclusiv în România, având implicații semnificative asupra sănătății individuale și colective, viețile a milioane de oameni din întreaga lume fiind afectate de acesta.
Consumul de alcool crește riscul de cancer de cavitate bucală, faringe, esofag, ficat, cancer colorectal și de sân și are efecte adverse asupra aparatului cardiovascular și aparatului digestiv
Consumul de alcool în România
Consumul mediu anual de alcool în România este ridicat, situându-se la 10,3 litri alcool pur pe cap de locuitor în anul 2023. În plus, în medie, peste o treime dintre adulții din România au declarat că au consumat alcool în exces cel puțin o dată pe lună în anul 2019, a doua cea mai mare rată din UE (35,0 % comparativ cu media UE de 18,5 %).
Există o disparitate de gen puternică în ceea ce privește consumul excesiv de alcool, mai mult de jumătate dintre bărbați (53,1 %), dar mai puțin de una din cinci femei (18,0 %) raportând un astfel de comportament în anul 2019.
Ratele stării de ebrietate repetate în rândul adolescenților din România, sunt îngrijorătoare, ele situându-se la nivelul de 17 %, similar cu media UE de 18 %.
Studiile arată că 1 din 5 elevi de 15 ani au consumat excesiv alcool de cel putin 2 ori in viață, iar 1 din 4 elevi au baut alcool până la vârsta de 11 ani. De asemenea, 7 din 10 elevi au consumat alcool până la vârsta de 15 ani, iar o treime din decesele tinerilor de 11-15 ani se produc prin accidente rutiere datorate alcoolului.
Consumatorii prezintă un risc de asociere cu alte substanțe nocive (tutun , droguri ), iar 12 % au probleme cu prietenii sau familia, rezultate slabe la școală.