În luna Francofoniei, elevii de la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Constanța au desfășurat o serie de activități care i-au făcut să înțeleagă, o dată în plus, bogăția limbii franceze și a spațiului francofon.
La începutul lunii martie, Elenis-Catia Giogea a participat la concursul televizat “Parlez-vous francophonie?” De asemenea, trei eleve din clasa a X-a de la profilul bilingv limbă franceza au participat, la Milano, la finala regională a Concursului Internațional de oratorie “Ambassadeurs, ambassadrices en herbe”. Elevele participante la cele două acțiuni au fost coordonate de prof. Janetta Daniela Bărăitaru.
Tot în luna martie, elevii CNMB, sub coordonarea doamnelor profesoare de limbă franceză Florentina Gheorghe, Daniela Stoica și Cristina Zaharia, au participat la Concursul ” Plume d’Or”, organizat de Asociația Défense de la langue française și Alianța franceză Constanța și au realizat diverse activități la clasă, precum și postere cu cele 10 cuvinte, reunite într-o miniexpoziție.
Participarea la concursul “La Caravane des dix mots” ( écriture en réseau), organizat de Institutul Francez din București, sub coordonarea întregului colectiv de profesori de limbă franceză, dar și un spectacol cu momente artistice reușite și prezentări power point pe diverse teme de civilizație francofonă, în coordonarea prof. Florentina Gheorghe, au conturat peisajul bogat al unei perioade în care fiecare și-a dovedit pasiunea pentru limba și cultura franceză, atât din interiorul, cât și din afara granițelor Franței.



