PressCode

 Murighiol. Cel mai mare Festival de Artă din mediul rural ajunge în Sat

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn

Ediția de la Murighiol a Festivalului de Artă Film în Sat are loc în perioada 13-15 octombrie, pe stadionul din localitate.

Festivalul este organizat de Asociația Culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu” și oferă participanților oportunitatea de a întâlni actori și regizori, artiști plastici și muzicieni. De asemenea, contribuie la dezvoltarea creativității tinerilor și adulților din mediul rural prin artă.

Programul Film în Sat include și o serie de ateliere, care se adresează atât copiilor, cât și adolescenților sau adulților, precum cele de desen, chimie, broderie, împletituri locale, dar și lansări de carte sau ateliere și discuții de conștientizare a problemelor de mediu locale și soluții.

Vineri – 13 octombrie:  

  • Scurtmetrajul „Între marginile zilei”,  în prezența actriței Andreea Grămoșteanu, precum și filmul de lungmetraj „Ghinionistul” (r. Iura Luncașu), cu Vlad Logigan, Sânziana Tarța și Gheorghe Visu în rolurile principale.
  • Concert Gojira
  • Recital Mihai Toma

Sâmbătă – 14 octombrie

  • „Libertatea”, noul film al regizorului Tudor Giurgiu, inspirat din fapte reale, petrecute la Sibiu, în timpul Revoluţiei din 1989, va rula de la ora 20.00 în prezenţa unor membri ai echipei. Din distribuţia filmului fac parte unii dintre cei mai îndrăgiţi actori ai momentului: Iulian Postelnicu, Andi Vasluianu, Mirela Oprişor, Andreea Grămoşteanu, Toma Cuzin, Alexandru Papadopol, Alex Bogdan, Marius Manole, Leonid Doni, Alex Calangiu, Ştefan Iancu, Laurenţiu Bănescu, Cătălin Herlo, Ionuţ Caras.
  • Concerte Marius Matache și Mihai Mărgineanu, alături de trupa sa.

 Ateliere gratuite:

Sâmbătă, 14 octombrie:

Atelier ISU – lansare de carte Asociația Zborul lui Alex

Atelier de pictură „Pe ape” cu Cuzina

Atelier – Ce fel de Deltă ne dorim?! – Asociația WWF și Asociația Dunavăț

Duo de pictură – Peisajul deltei: ape, vegetație, faună, floră

Cusături, Râuri – atelier de coasere inspirat din broderia țărănească tradițională

Duminică, 15 octombrie:

Atelier de chimie

Atelier de împletituri locale

Citește și