Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța se pregătește să participe în perioada 5-7 martie 2024 la ITB Berlin, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume. Din 1966, ITB Berlin a fost forța inovatoare și platforma lider a industriei turismului, dar și principalul târg comercial la nivel global, numit și „The World’s Leading Travel Trade Show”.
Între obiectivele organizației se află întâlnirile cu cât mai multe agenții de turism și tour-operatori care vor fi prezenți la târg.
“Este unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume pe segmentul B2B, astfel că destinația Mamaia Constanța are toate șansele să se facă remarcată între tour-operatorii din Germania și din restul lumii. Ne-am organizat și pentru acest târg de turism cu o prezentare Power Point în limba engleză, 4 filme video de prezentare a destinației cu subtitrare în limba engleză, 2 clipuri publicitare, o broșură de prezentare pentru stațiunea Mamaia și o broșură de prezentare pentru orașul Constanța, ambele în limba engleză, dar și cu alte materiale de marketing destinate promovării cât mai bune a destinației noastre. Alături de colegele mele din cadrul departamentelor de marketing și comunicare, sperăm să facem o impresie bună și să punem destinația Mamaia Constanța pe harta turismului mondial”, a declarat George Măndilă, președinte al Destinației de Management al Organizației Mamaia Constanța.