PressCode

Până pe 9 mai școlile se pot înscrie la concursul național „Școală Europeană”

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn

În premieră, în acest an școlar, candidaturile vor fi transmise în format electronic către Ministerul Educației și Cercetării.

Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale Erasmus +.

Programul  evaluează calitatea și coerenț managementului școlii, reflectate în documentele manageriale, precum și impactul pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Lansată în 2004, în semn de recunoaştere pentru contribuţia şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

Citește și