Luni, 26 februarie, în capitala Regatului Maroc, a avut loc vernisajul Expoziției de artă contemporană a Proiectului Cultural International ,,CENTAUR’’. Evenimentul a oferit un regal cultural prin exponatele picturi, sculpturi, instalație de artă, film, muzică, sunet, recital de poezie și performance.
Această etapă a Proiectului a fost realiză cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Maroc, a Institulului Cultural Român, a Bibliotecii Naționale din Regatul Maroc și a Asociației Culturale ALAC, Proiectul fiind inițiat de Fundația Culturală FAAD (,,Arte și Artiști în Dialog’’) din România.
Expoziția a reunit artiști precum Aurel Bulacu, Gheorghe Caruțiu, Florin Stoiciu, Ion Tițoiu, Iulia Mihalcea, Cătălin Guguianu, și sculptorii Pauline Ohrel, Florin Codre și Darie Dup, la care s-au alăturat și pictorii din Rabat: Mustapha Rhommani, Bouchra Samodi și Rachid Benabdellah. Muzica a fost compusă special pentru Proiect de Sebastian Burneci – trompetist și Simona Strungaru – dirijoarea Big Band-ului Radio România.
Coregraful Daniel Pop, alături de Iulia Mihalcea au realizat un concept de poezie–perfomance pornind de la relația armonică dintre om și acest loial și empatic animal – calul, incluzând elementul muzical tradițional specific zonei, gnawa. Muzicianul maâlem Zakaria Houaoura, alături de performerii de la ISADAC (Institutul de Artă Dramatică și Animație Culturală din Rabat) Karim Code, Muhamed Chahir, Siham Chaarani, Zakaria Baziine, Walaa Amezzargou, au reușit să propună publicului o experiență cathartică unică, prin îmbinarea specificului muzicii gnawa, a sunetului, cuvântului și a conceptului coregrafic. Arta video a fost realizată de Cătălin Lăzăroiu pornind de la performance-ul chitaristului parizian de origine marocană, Hassan Abehrouz. Filmările au fost realizate de regizorul de film documentar Jaouad Babili.