Violența în școli îmbracă forme incredibile. Zi de zi, elevii sunt supuși unui stres fantastic. Atacurile de panică însoțite de emoții negative, sapă în mințile copiilor noștri caverne adânci, din care nu ies ușor. Am văzut copii înjurați de colegi, am văzut copii loviți periodic fără nicio vină. Am auzit plânsete și am simțit groaza victimelor. Sunt motive psihologice care stau la baza comportamentelor agresive. Nu sunt în măsură să vorbesc despre tragediile prin care au trecut micii agresori, dar nu pot să nu recunosc abuzurile când apar în fața ochilor mei.
Nu înțeleg de ce copiii abuzați trebuie să îi accepte pe agresori în prejma lor. Ei sunt aceeași mereu. Fiecare clasă are micii ei tirani. Dacă ești lovit în clasă a II-a, poate scapi la sfârșitul clasei a IV-a. Dacă ești terorizat în clasa a VII-a, trebuie să mai suporți un an, până se termină ciclul școlar. Nimeni nu scapă fără jigniri, umilințe și bătaie. Nu o fac profesorii, în schimb cunosc fenomenele acestea și le încurajează de cele mai multe ori neintervenind radical, așa cum o cere fiecare situație în parte. Cei agresați ajung să nu își mai deschidă sufletele în fața profesorilor pentru că oricum agresorii scapă ușor, cu o mustrare sau două, cu o notă la purtare scăzută. Copiii-agresori își perfecționează de la lună la lună metodele de intimidare și mușcă până la sânge atunci când sunt sancționați.
Mă bucur să aflu că violența în școli a atras atenția Ministerului Educației. Teribilă temă de discuție, dar necesară pentru gestionarea imediată a abuzurilor. Este un lucru minunat când cei abilitați să rezolve astfel de situații, recunosc public că sunt depășiti și este nevoie de competența și sprijinul specialiștilor în protecția copilului. Mai nou, pentru rezolvarea violenței școlare, mai multe instituții, inclusiv Autoritatea Națională pentru Protecția Copilui, își unesc forțele. Tot ce se semnează la nivel central are conotații la nivel local. Să recunoaștem semnele și simptomele abuzurilor, să ajutăm victimele, dar și autorii, să ferim elevii de violență școlară. Copiii sunt responsabilitatea noastră, a adulților, fie că suntem părinți, cadre didactice, asistenți sociali sau psihologi. Abuzurile nu mai sunt “cazuri izolate”, s-au transformat într-un fenomen.
