Primăria municipiului Galați informează că evenimentul de artă stradală Galați Street Fest, programat în zilele de 31 mai, 1 și 2 iunie, le propune iubitorilor de culoare și muzică live, diverse show-uri pe numeroase teme, în stilul care a consacrat cel mai mare festival de artă stradală din România.
Mai multe puncte din centrul orașului vor vibra de culoare, muzică și energie pozitivă: Mazepa 1 și Mazepa 2, între Potcoava de Aur și Trei Star, Hotel Ibis, Hotel Mercur, Winmarkt, Parcul Eminescu și Faleza Superioară a Dunării.
Vineri, 31 mai, de la ora 17.00, pe Faleză se va desfășura un show aviatic oferit de Aeroclubul României, acest spectacol de excepție deschizând festivalul. Galați Street Fest va continua, de la ora 18.00, cu o paradă a tuturor artiștilor prezenți la acest eveniment pe traseul Parc Viva – Elice – Aleea de la P-uri – Zona Spicu, acolo unde fiecare își va începe numărul artistic, conform programului.
Sâmbătă și duminică, după lăsarea întunericului, pe fațada hotelului Mercur vor avea loc proiecții VideoMapping, pentru ca duminică, în ultima zi de festival, Damian Drăghici & Brothers să susțină, de la ora 20.00, un super-recital în Parcul Mihai Eminescu. Pentru a-i încânta pe gălățeni, trupa se va deplasa la pas de la Potcoava de Aur, pe strada Brăilei și pe strada Domnească, până la Parcul Mihai Eminescu.
Străzile Galațiului vor fi transformate în aceste zile în galerii de artă și spectacole: parade, teatru de stradă, trubaduri, mimi, personaje mitice, fachiri și multe alte surprize.