PressCode

Tulcea. Ceremonie la bustul lui Gheorghi Rakovski, din Rotonda Personalităților

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn

La Rotonda Personalităților din municipiul Tulcea are loc mâine, 9 octombrie, ceremonia festivă și slujba religioasă cu prilejul inaugurării noii plăci explicative din piatră de la bustul personalității bulgare Gheorghi Rakovski.

Bustul a fost inaugurat în anul 2019, iar în luna ianuarie a anului curent, cu prilejul unei vizite efectuate la Tulcea de către Ambasadorul Republicii Bulgaria în România, Excelența Sa Domnul Radko Vlaykov, s-a convenit asupra înlocuirii plăcii explicative din metal cu una din piatră, în scopul alinierii cu celelalte patru monumente aflate în Rotonda Personalităților, busturi dedicate unor personalități reprezentative ale comunităților etnice locale. De menționat este și faptul că noua placă a bustului personalității bulgare este realizată la Tulcea, din recunoscuta piatră naturală de Vrața, extrasă din Bulgaria.

Slujba de sfințire va fi oficiată de către P.S. Macarie de Glavinitsa, Episcop vicar al Mitropoliei de Ruse, iar din partea Episcopiei Tulcii va oficia P.C. pr. Neculai Felix, consilier cultural și slujitor al Bisericii Sf. Gheorghe din Tulcea.

La ceremonie vor lua parte Ambasadorul Republicii Bulgaria la Bucureşti, Excelența Sa Domnul Radko Vlaykov,  alături de alți reprezentanți diplomatici ai Ambasadei, precum și reprezentantul Patriarhiei Bulgare la Bucureşti, Pr. Sachelar Kiril Sinev. Din partea municipialității, vor participa viceprimarul George Șinghi, și administratorul public, Nicolae Bibu. .

Gheorghi Stoikov Rakovski s-a născut pe 2 aprilie 1821 și a încetat din viață pe 9 octombrie 1867. A fost istoric, etnograf, poet, scriitor și publicist, ideolog și conducător al mişcării de eliberare a Bulgariei de sub dominația otomană, unul dintre „cei patru mari luptători”, ceilalţi fiind Hristo Botev, Liuben Karavelov și Vasil Levski.

Citește și