Modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale din cartierul Palas a avut un impact major în fluidizarea traficului. Prin redeschiderea traficului rutier pe strada Theodor Neculuță s-a creat o variantă de trafic pentru conducătorii auto care circulă pe bulevardul I.C. Brătianu, dinspre Valu lui Traian. Aceștia au la dispoziție rutele strada Theodor Neculuță- strada Moților sau strada Munții Tatra.
În cartierul Palas, echipele Confort Urban au reabilitat în totalitate străzile Munții Tatra, Moților, Palas, Mureșului, Mihu Copilu, Matei Millo, Locotenent Petre Mănoiu, Nicolae Teodoreanu, Vifor Haiducul și Theodor Neculuță. În scurt timp, va fi reabilitată și strada Bradului.
Lucrările de reabilitare au inclus și zona pietonală. Trotuarele sunt recondiționate complet, cu spații verzi noi construite, gata să ofere un spațiu sigur și confortabil pentru pietoni. Lucrările vor continua în toate cartierele orașului.