
Legea pensiilor militare a fost adoptată de Senat și urmează să fie promulgată
Senatul României a adoptat, luni, un proiect de modificare a Legii pensiilor militare, care va merge acum la promulgare. Această lege, inițiată de un grup
Senatul României a adoptat, luni, un proiect de modificare a Legii pensiilor militare, care va merge acum la promulgare. Această lege, inițiată de un grup
Ministerul Educației a lansat în consultare publică, proiectul de Hotărâre privind aprobarea Normelor metodologice privind cheltuielile cu organizarea și desfășurarea olimpiadelor, a concursurilor școlare, extrașcolare
Reprezentații Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) au anunțat prelungirea primei runde de atragere de fonduri în cadrul Programului Fabrici de reciclare, o inițiativă esențială pentru
Cei interesați au o nouă oportunitate de investiție în titluri de stat Tezaur, disponibile începând de astăzi. Acestea oferă maturități de 1, 3 și 5
Un spectacol de balet, animații și spectacole pentru copii, patru (tragi)comedii românești, proiectate pe marele ecran, alături de alte producții internaționale, precum și un concert
În această dimineață, în urma eforturilor depuse non stop, de către echipele RAJA aflate în teren încă din noaptea de luni spre marți, s-au închis
Enis Murtaza, cunoscut antrenor și fost jucător de handbal, a deschis recent Handbal Club Murtaza, un club privat. Pentru început se limitează la antrenamente de
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța va găzdui Târgul Regional de Știință CODE Kids FEST Constanța 2024, un eveniment dedicat copiilor pasionați de știință
Tinerii din Galați au acum șansa de a se implica activ în comunitate prin programul VOLUNTAR, o inițiativă dedicată celor care doresc să contribuie la
Rolls-Royce a marcat un moment de referință în România odată cu lansarea noilor sale modele, la doar două luni de la autorizarea oficială a dealerului